Antena 3 CNN Coronavirus Managerul Spitalului Județean Deva, suspendat din funcţie după ce mai mulți medici au fost diagnosticaţi cu coronavirus

Managerul Spitalului Județean Deva, suspendat din funcţie după ce mai mulți medici au fost diagnosticaţi cu coronavirus

1 minut de citit Publicat la 13:43 30 Mar 2020 Modificat la 13:43 30 Mar 2020

Prefectura susține că managerul este acuzat de îndeplinire defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

Prefectul judeţului Hunedoara a decis, luni, înlocuirea din funcţie a managerului SJU Deva, Daniela Lidia Roşca, pentru „îndeplinire defectuoasă a sarcinilor de serviciu”. Deocamdată nu a fost anunţat cine va fi noul manager al spitalului, dar unitatea sanitară rămâne închisă timp de 14 zile.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Hunedoara, spitalul trebuie dezinfectat, iar noul manager trebuie să achiziţioneze echipamente de protecţie şi substanţe dezinfectate pentru unitate.

„În această dimineaţă, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a luat decizia de a suspenda din funcţie managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, doamna Daniela Lidia Roşca, cu motivul că este îndeplinire defectuoasă a sarcinilor de serviciu în această perioadă. Totodată, vă putem spune că SJU din Deva rămâne închis, începând de aseară (duminică seara-n.r.), iar personalul medical va îngriji pacienţii internaţi în acest moment fără a părăsi unitatea sanitară timp de 14 zile. Managementul spitalului va trebuie să asigure procedurile de curăţenie şi dezinfecţie în toată unitatea sanitară şi, bineînţeles, achiziţionarea de echipamente de protecţie şi dezinfectanţi în cantitate suficientă. Încă nu avem detalii privind înlocuitorul managerului suspendat", a declarat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara.

Patru medici din SJU Deva sunt diagnosticaţí, până acum, cu COVID-19, însă ancheta epidemiologică continuă, potrivit reprezentanţilor Prefecturii. În spital sunt 73 de pacienţi internaţi în acest moment, care nu vor putea fi externaţi mai devreme de 14 zile.

Etichete: coronavirus
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole