Pericolul la care se referă medicul este reprezentat, însă, nu de cei mici, ci de bunici, cărora copiii le pot transmite virusul foarte uşor.
"Se vor redeschide școlile și mi-e frică. Redeschiderea școlii este un moment care va determina ulterior o creștere a numărului de îmbolnăviri și nu neapărat pentru faptul că se îmbolnăvesc copiii. Încărcătura virală este mai mare la copii decât la adulți.
Dr. Imbri: Mi-e teamă că vom avea un șoc cu grupele de vârstă peste 50 de ani
Cei care au virusul au o simptomatologie foarte ușoară, aproape că nici nu-și dau seama că sunt infectați. Își transmit unul altuia, destul de greu, dar merg acasă. Sunt aduși la școală de bunici sau de părinți, merg acasă la părinți și la bunici și pot transmite.
Mi-e teamă nu pentru grupele de vârstă până în 40-50 de ani. Mi-e teamă că vom avea un șoc cu grupele de vârstă trecute de 50 de ani, unde știm că reacția virusului este foarte rea", a spus Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș din Capitală, potrivit digi24.ro.
Medicul spune că şcolile trebuie deschise, cu siguranţă, însă este nevoie de mare atenţie la regulile de igienă şi la flexibilitate din partea autorităților.
Manager spital: Școlile trebuie să se deschidă, dar e nevoie de flexibilitate
"În Germania s-au redeschis școlile. În funcție de ce a apărut în zona respectivă, s-au închis aici o școală, altă școală. Nu au închis tot. Au închis zona unde au văzut că ceva nu e în regulă.
Cred că și la noi, flexibilitatea e cuvântul care ar trebui să domine ceea ce fac instituțiile în momentul de față. Populația ar trebui să fie mai prudentă, dar flexibilitatea este cuvântul în a lua decizii, de a hotărî la fața locului. Școlile trebuie să se deschidă", a spus medicul Emilian Imbri.