Antena 3 CNN Actualitate Managerul Spitalului Bagdasar-Arseni: ”Incendiul a fost generat de un cablu exterior supus intemperiilor”

Managerul Spitalului Bagdasar-Arseni: ”Incendiul a fost generat de un cablu exterior supus intemperiilor”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 10:45 12 Apr 2022 Modificat la 10:45 12 Apr 2022

”A fost alertată imediat garda UPU, care a procedat imediat la evacuarea celor 8 pacienți netransportabili, aflați în acel moment în UPU nou, clădirea nouă a Unității de Primiri Urgențe, au fost transportați în vechea locație a UPU, care era amenajată și funcțională pentru urgențe de tip COVID. Din fericire, era liberă în acel moment.

Au fost alertați pompierii, Serviciul Tehnic al spitalului a procedat de îndată la întreruperea rezervei de alimentare cu oxigen și curent electric, în așa fel încât nu avea cum să se producă un incident mai mare, chiar dacă s-ar fi transformat acel foc mocnit într-un incendiu în toată regula. Pompierii au intervenit imediat”, a declarat Andi Nodiț, managerul Spitalului Bagdasar-Arseni din București.

Acesta a fost întrebat apoi când a fost făcută ultima dată făcută mentenanța aparatelor și verificarea cablurilor de electricitate, iar acesta a răspuns: ”Trebuie să distingem între ultima verificare la mentenanța aparatelor, care se face conform contractelor de service pe care le avem încheiate cu frecvență lunară cel puțin, și mentenanța clădirii care este în garanție în momentul de față; sigur, mentenanță este asigurată, și s-a făcut probabil în mometnul în care este dat în funcțiune, pentru că nu este prevăzut să facem o evaluare a tuturor cablurilor în fiecare zi.

În luna septembrie a obținut autorizație de funcționare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, ceea ce dovedește că, dacă este să se întâmple un astfel de incident, se produce și cu hârtie și fără hârtie. Din fericire, a fost un incident minor, generat de un cablu exterior supus intemperiilor și factorilor de mediu”, a mai spus Andi Nodiț.

 ”Nu există motive pentru care instalația electrică să fi fost suprasolicitată astăzi. Au fost momente în care instalația a fost în sarcină maximă, dar clădirea este automatizată și o astfel de depășire de sarcină ar fi imediat semnalată de sistemul automatizat al clădirii”, a mai spus managerul Spitalului Bagdasar-Arseni din București.

Incendiu la Spitalul Bagdasar-Arseni din București

Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală.

ISU București a fost anunțat în această dimineață, în jurul orei 07:00, despre un incendiu produs la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Bagdasar Arseni din București. 

Primele forțe care au ajuns au constatat că fumul era degajat de la nivelul acoperișului clădirii. 

Toate persoanele care rămăseseră în interior au fost evacuate iar pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole