Antena 3 CNN Life Sănătate Manager de spital, despre cum să nu mai existe cămine ale groazei: „Închideţi robinetul cu bani daţi pe minciuni! Nu corespunzi condițiilor asumate, nu primești bani”

Manager de spital, despre cum să nu mai existe cămine ale groazei: „Închideţi robinetul cu bani daţi pe minciuni! Nu corespunzi condițiilor asumate, nu primești bani”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:46 17 Iul 2023 Modificat la 20:30 17 Iul 2023

„Schimbarea regilor, bucuria nebunilor. Știți zicala asta, da? Nu e nouă. Nouă e doar bucuria la fiecare schimbare a miniștrilor, dacă tot nu mai avem regi.Întrebarea e ce facem după ce schimbăm miniștrii? Se schimbă în bine situația peste noapte? Se rezolvă pocnind din degete toate problemele? Sau ne e și mai greu, pentru că orice nou venit are nevoie de timp pentru a se acomoda cu ministerul, cu instituțiile și oamenii din subordine?”, a scris managerul Spitalului „Sfântul Sava” pe pagina sa de Facebook.

Aceasta mai precizează că „nu le plânge de milă” celor care îşi pierd funcţiile, adugând că „îi cunosc bine pe politicieni, știu cât de «preocupați» sunt de soarta noastră și de conturile lor”.

Alina Ion precizează că soluţia pentru rezolvarea urgentă a problemelor din centrele pentru în care sunt îngrijiţi vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi este una „punctuală, simplă şi aplicabilă imediat”.

„Instituțiile publice care finanțează centrele pentru îngrijiri paliative să achite facturile doar în următoarele condiții:
1. În fiecare lună, azilul să prezinte finanțatorului un dosar cu numărul persoanelor angajate.
2. Finanțatorul să verifice în REVISAL și ITM dacă angajații sunt reali sau fictivi. Dacă azilul figurează cu un număr mai mic de angajați, finanțatorul să facă plata corespunzător numărului de angajați.
3. Azilul să prezinte finanțatorului facturile cheltuielilor efectuate – hrană, utilități, medicamente, echipamente medicale, consumabile pentru îngrijirea pacienților
Nu e greu. Este nevoie doar de verificări din birou, fără spectacole mediatice. Ieftin și eficient. Nu corespunzi condițiilor asumate, nu primești bani.
Ia să vedeți ce repede se vor conforma toți cei care au învățat să facă bani frumoși de pe urma suferinței celor ce nu se pot îngriji singuri”, a mai scris managerul Spitalului „Sfântul Sava” pe pagina sa de Facebook.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole