Antena 3 CNN Actualitate Mama şi copilul de 8 ani au fost salvaţi în ultimul moment la Saturn. Tatăl a murit înecat

Mama şi copilul de 8 ani au fost salvaţi în ultimul moment la Saturn. Tatăl a murit înecat

<1 minut de citit Publicat la 15:44 27 Aug 2016 Modificat la 15:44 27 Aug 2016

O familie întreagă, compusă din tată, mamă şi copil, s-a înecat în după-amiaza de sâmbătă, 27 august, în staţiunea Saturn. Intervenţia salvamarilor a reuşit să aducă la mal teferi doar mama şi copilul. Tatăl n-a mai putut fi salvat, scrie Adevărul.

Familia Fundea din Bucureşti se afla la Saturn, unde îşi petrecea concediul, iar sâmbătă au mers la plajă, în faţa hotelului Cora. Cei trei au intrat în apă, dar valurile puternice ale mării i-au tras în larg.

Echipajul de salvamari a intervenit imediat în ajutorul lor, aducându-i la ţărm pe toţi trei. Din păcate, însă, doar mama de 35 ani şi copilul de 8 ani, David, au fost salvaţi de la moarte. Tatăl, în vârstă de 40 ani, n-a mai putut fi resuscitat nici de echipajul de pe Ambulanţă, suferind un stop cardio-respirator.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole