Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Mama fetei abuzate sexual în tabără, mărturii cutremurătoare. De ce nu a fost pedepsit paramedicul pedofil

Mama fetei abuzate sexual în tabără, mărturii cutremurătoare. De ce nu a fost pedepsit paramedicul pedofil

<1 minut de citit Publicat la 23:18 03 Mar 2016 Modificat la 23:18 03 Mar 2016
Mama uneia dintre fetele molestate de paramedicul condamnat joi cu suspendare a spus joi, la Antena 3, că minora vrea să se sinucidă, astfel că psihologul la care merge a anunțat și Protecția Copilului.
 
Totodată, femeia susține că unul din organizatorii taberei ar fi Iuliana Savu, profesor în drept, și astfel s-ar explica sentința dată joi paramedicului.
 
”Sunt convinsă că în această luptă a fost intervnția taberei, dar voi merge până în pânzele albe”, a spus hotărâtă femeia, sub protecția anonimatului, joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
 
Totul s-a întâmplat în 2014, atunci când fata, în vârstă de 14 ani la acea vreme, a mers într-o tabără. Acolo a fost agresată sexual de cel care pretindea că este paramedic și spunea că trebuie să le facă niște controale medicale.
 
Mama fetei susține că psihologul la care tânăra merge și acum i-a spus că victima avea tentative de suicid. ”Au anunțat Protecția copilului, deci sunt acte doveditoare”, a spus mama fetei, sub protecția anonimatului, joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
 
Femeia a povestit că și-a dat seama că fiica ei a pățit ceva, pentru că imediat după ce s-a întors din tabără era schimbată, era ușor depresivă și absentă.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole