Moarte suspectă în Ploieşti. Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi mama lui de 83 de ani au fost găsiţi morţi în apartamentul în care locuiau.
Pompierii au spart uşa casei după ce vecinii au sunat la 112, spunand că nu i-au mai văzut de câteva zile şi nici nu răspundeau la uşă. Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat, dar până acum, nu au niciun indiciu despre moartea celor doi.
Bărbatul de 50 de ani şi mama sa locuiau împreună într-un apartament din Ploieşti. Vecinii spun că au început să se îngrijoreze după ce aceştia nu au răspuns la uşă zile întregi.
Pompierii au spart uşa apartamentului şi au descoperit că cei doi erau morţi de câteva zile. Iniţial, anchetatorii au crezut că au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon, însă după verificări au eliminat această variantă.
Vecinii celor doi spun că bărbatul căzuse în patima alcoolului.
Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti.