Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Revolta părinţilor care rup tăcerea | Mama elevului abuzat la şcoală, faţă în faţă cu Corpul de Control al Ministerului Educaţiei

Revolta părinţilor care rup tăcerea | Mama elevului abuzat la şcoală, faţă în faţă cu Corpul de Control al Ministerului Educaţiei

Raluca Măndoiu
2 minute de citit Publicat la 16:34 06 Mar 2024 Modificat la 17:08 06 Mar 2024

Copilul devenit violator la numai 11 ani nu poate răspunde penal pentru că era prea mic la momentul abuzului sexual, în vreme ce identitatea violatorului în vârstă de 14 ani este încă necunoscută, pentru că purta o cagulă atunci când s-a năpustit asupra băiatului cu 4 ani mai mic.

Între timp, părinții ai căror copii încă învață la școala groazei din Capitală strâng semnături pentru a fi sporit numărul paznicilor de la unitatea de învățământ.

"În mod evident, nu ne-au fost aduse la cunoștințe niciun fel de măsuri dispuse vizavi de elevii agresori. Nu știm dacă agresiunea din 2023, la sfârșit de an, este efectuată de către un agresor care are vârsta împlinită de 14 ani la acel moment, ca să vedem dacă există situația de răspundere penală și urmează ca aceste lucruri să fie clarificat în cadrul dosarului penal, unde noi vom avea un rol activ și vom formula probe", spune avocatul elevului agresat. 

La această oră este în plină desfășurare întâlnirea dintre reprezentanții corpului de control ai Ministerului Educației, mama copilului agresat și avocatul acesteia, dar și reprezentanții școlii.

Mama elevului abuzat la şcoală, faţă în faţă cu Corpul de Control al ministerului Educaţiei

Vor cei de la Corpul de Control să afle ce demersuri a făcut mama copilului agresat și, cel mai important, dacă reprezentanții Școlii Nicolae Titulescu au respectat toate procedurile și toți pașii legali pe care ar fi trebuit să îi facă în acest caz.

Pe de altă parte, părinții se revoltă. Unii dintre ei au semnat în această dimineață o petiție prin care cer Primăriei Sectorului 1 să suplimenteze numărul de paznici la Școala Titulescu, în condițiile în care există trei intrări și un singur paznic, iar în această dimineață ne spuneau părinții că a mai fost adus un agent de pază.

Revolta părinţilor care rup tăcerea

Tot părinții ne spuneau că în urmă cu câțiva ani erau patru sau chiar șase paznici, iar acum, iată, doar unul singur.

De asemenea, sunt și părinți care abia după izbucnirea acestui scandal au curaj să rupă tăcerea. Ne spuneau că elevul suspectat în prima situație de agresiune sexuală ar mai fi lovit, ar mai fi agresat fizic doi copii și totodată, reclamau părinții și lipsa de implicare a unor cadre didactice, în condițiile în care în toaletele școlii s-ar fi fumat, s-ar fi consumat medicamente, ar fi fost copii care deranjau orele, însă niciodată, spuneau părinții respectivi, cadrele didactice nu ar fi luat măsurile care se impuneau în acest caz.

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole