La sosirea echipajelor de urgenţă, cele trei victime erau, joi, în stare de inconștiență.
Medicii de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița au încercat resuscitarea lor, însă fără a avea vreun rezultat.
Echipajul sosit în localitatea Morteni a constatat astfel decesul celor trei victime.
Femeia minorelor avea 49 de ani, iar fetele aveau vârsta de 13 ani, respectiv 16 ani.
Din primele informaţii, ar fi vorba despre un caz de intoxicație cu monoxid de carbon.
Polițiștii din orașul Găești au fost sesizați de un bărbat cu privire la acest caz.
Cadavrele vor fi preluate de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
"Intervenție în localitatea Morteni.
Detașamentul Găeşti acționează cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două echipaje.
La fața locului au fost identificate trei persoane inconștiente, posibilă intoxicație cu monoxid de carbon. Se execută manevre de resuscitare", se arată în comunicatul ISU Dâmboviţa, remis presei.