Antena 3 CNN Economic Românii care ar putea ieși la pensie cu trei ani mai devreme, fără penalizare! Este vorba despre milioane de oameni

Românii care ar putea ieși la pensie cu trei ani mai devreme, fără penalizare! Este vorba despre milioane de oameni

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:00 12 Oct 2023 Modificat la 08:00 12 Oct 2023

Propunerea apare în noua lege a pensiilor, care se află în acest moment în lucru la Ministerul Muncii.

Trei variante sunt luate în calcul în acest moment pentru noua lege a pensiilor. Autoritățile și-ar dori să implementeze o variantă agreată și de Comisia Europeană. 

Cum vor fi eliminate inechitățile

O astfel de variantă prevede o formulă de calcul care să se bazeze atât pe vechime cât și pe sumele cu care fiecare român a contribuit sau va contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat, transformate în număr de puncte, scrie știrileprotv.ro.

Concret, cu cât un angajat va lucra mai mult, cu atât va acumula un număr mai mare de puncte. Iar pensia va fi egală cu numărul total de puncte al fiecărui viitor pensionar înmulțit cu valoarea punctului de referință, care este acum de 71 de lei. 

Cu alte cuvinte, de exemplu, un pensionar cu un punctaj de 100 de puncte, cumulate de-a lungul anilor de cotizare, va avea o pensie de 7.100 de lei. 

Punctul de referință reprezintă valoarea punctului de pensie, care este în prezent de 1.785 de lei împărțit la stagiul de cotizare de 25 de ani. 

Astfel, punctul de referință se va majora cu rata medie anuală a inflației, la care se va adaugă jumătate din câștigul salarial mediu brut, adică o valoare exprimată în procente și calculată anual de Institutul Național de Statistică. 

Mai exact, în acest moment, o femeie și un bărbat care au lucrat 35 de ani în același birou și au avut aceeași funcție au pensii diferite. Și asta deoarece punctajul bărbatului a fost împărțit la 35, iar al femeii la 25.  

Însă, dacă legea ar intra în vigoare, astfel de inechități ar urma să fie eliminate.  

Românii care ar putea ieși la pensie mai devreme, fără penalizare

Guvernanții iau în considerare, totodată, modificări și în cazul femeilor care au născut și au crescut copii până la vârsta de 16 ani.  

Vârsta de pensionare s-ar reduce în cazul acestora cu șase luni în funcție de numărul copiilor. 

Concret, o mamă care are un copil poate primi o reduce de șase luni, cea cu doi copii un an, în timp ce femeile cu șase copii primesc o reducere a vârstei cu 3 ani. 

Pentru ieșirea la pensie se mențin însă aceleași criterii, adică îndeplinirea vârstei minime de pensionare și stagiul de cotizare, mai scrie sursa citată.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole