Antena 3 CNN International News O mamă și-a împușcat copilul de cinci ani în timp ce trăgea după un câine, în Texas

O mamă și-a împușcat copilul de cinci ani în timp ce trăgea după un câine, în Texas

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 02:30 03 Iun 2021 Modificat la 02:30 03 Iun 2021

Angelia Mia Vargas, 24 de ani, a fost acuzată de autoritățile din Texas de comportament letal cu armă de foc.

Incidentul a avut loc săptămâna trecută în nordul orașului Houston.

Potrivit poliției, femeia, fiul său în vârstă de cinci ani și un alt membru al familiei se deplasau pe biciclete pe Durham road în momentul în care și-a făcut apariția Bruno (foto).

Bruno este un boxer de șase luni, foarte curios, după cum îl descrie stăpânul său, care nu a vrut să fie filmat cu fața.

Bruno a scăpat din casă după ce bărbatul s-a dus să verifice ușa iar bărbatul s-a luat după el, însă câinele a fost mai iute.

Animalul s-a făcut nevăzut în lungul străzii și după doar câteva secunde s-au auzit mai multe focuri de armă.

Unul dintre gloanțele trase de femeie a ricoșat și l-a nimerit în stomac pe copilul în vârstă de cinci ani.

"Ar fi putut să se comporte altfel. Era cu soțul ei acolo, eram și eu acolo, nimic rău nu s-ar fi întâmplat. Nimic atât de rău", crede proprietarul câinelui.

Copilul a ajuns la spital în stare stabilă.

Vargas a fost deja audiată de o instanță de judecată și, deocamdată, i s-a interzis să se apropie de locuința unde trăiește câinele.

Bruno a fost zgâriat ușor de unul dintre gloanțe. Stăpânul său este pasibil de amendă pentru că și-a lăsat animalul de companie nesupravegheat.

Etichete: Texas caine
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole