Antena 3 CNN Actualitate Locale O mamă și-a pus bebelușul la volan, în timp ce conducea, în Borșa, Maramureș. S-a lăudat apoi cu fapta pe reţelele sociale

O mamă și-a pus bebelușul la volan, în timp ce conducea, în Borșa, Maramureș. S-a lăudat apoi cu fapta pe reţelele sociale

Vasile Dale
<1 minut de citit Publicat la 11:34 25 Feb 2024 Modificat la 11:35 25 Feb 2024

O tânără, în vârstă de 25 de ani, din Borșa, Mramureș, a crezut că face o faptă de vitejie și și-a luat bebelușul, în vârstă de doar nouă luni, în brațe, în mașină, i-a pus mâinile pe volanul autoturismului și a condus pe o stradă din localitate. 

Totul a fost filmat de către un bărbat aflat pe scaunul din dreapta, cel mai probabil fiind vorba despre soțul femeii. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare.

Acest lucru i-a determinat pe polițiștii din Borsa să ia măsuri, s-au autosesizat în acest caz și imediat au reușit să o identifice pe tânără.

Femeia a fost sancționată contravențional cu o amendă de 825 de lei, pentru că fiul ei, în vârstă de de nouă luni, era ținut în brațe, pe scaunul șoferului, fără a fi fixat și prins cu ajutărul dispozitivelor obligatorii de fixare în scaune pentru copii omologate.

În cauză, polițiștii susțin că vor sesiza și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș pentru a face verificări.

Imaginile care au fost postate pe rețelele de socializare sunt pur și simplu de o inconștiență ieșită din comun.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole