Bărbatului i s-a făcut rău la muncă şi a suferit un stop cardio respirator. Bărbatul nu ar fi avut anterior probleme de sănătate.
Cauza morții a fost infarct miocardic acut întins. Bărbatul se vaccinase pe 1 Martie. Pe 2 Martie a murit.
Bărbatul în vârsta de 47 de ani fusese imunizat cu ser AstraZeneca
La Gorj sunt în total 1500 de persoane vaccinate din acest lot, majoritatea profesori.
Mama bărbatului care a decedat spune că a vorbit cu el cu o zi înainte să-și piardă viața și se simțea bine. ”Mi-a zis că e bine și că stă la televizor. (...). După vaccin s-a simțit bine până dimineață”, a spus bătrâna în vârstă de 78 de ani.
”Am vorbit duminică seară și luni dimineață a plecat la serviciu și am auzit că acolo i-a venit rău. Eu n-am știut nimic până seara. A murit din vaccinul ăsta, știam că merge să se vaccineze. Și eu am făcut și soțul a făcut (vaccinul - n.red.). Eu am făcut Pfizer”, a spus bătrâna, în exclusivitate pentru Antena 3.
Mama bărbatului mort după vaccinul AstraZeneca: ”I-am spus ca să-și facă vaccinul să reziste la COVID ăsta, că avea serviciu păcătos”
”N-am știut că se întâmplă așa ceva. Nu avea probleme. Mama a murit la 92 de ani, eu am 78 de ani, soțul la fel. N-am avut probleme cardiace în familie”, spune femeia.
Întrebată ce i-au zis medicii, femeia a spus că nu a vorbit cu nimeni.
Mama bărbatului mort după vaccinul AstraZeneca: ”Am aflat la televizor aseară, n-am știut. Știu că s-a vaccinat, dar n-am știut că e vorba de acel lot”
”Mă culc în lacrimi, mă scol în lacrimi. (...) Autoritățile să fie mai exigente, mai multă atenție”, spune bătrâna.
”Dacă se găsesc și se consideră că sunt vinovați să răspundă. Eu nu mă bag, dacă o face fata (plângere - n.red.)”, a mai spus ea.
Omul lucra la serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj și s-a dus la muncă imediat după imunizare. Însă, la doar câteva minute după ce a ajuns, i s-a făcut rău.
Colegii au chemat imediat ambulanța, medicii l-au resuscitat câteva zeci de minute, până ce bărbatul și-a revenit. L-au dus totuși la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații.
Acolo însă, după aproximativ 12 ore, pacientul a făcut un alt infarct, care i-a fost fatal.
Reacția autorităților, după moartea suspectă a bărbatului vaccinat cu serul AstraZeneca
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid a precizat că investigaţiile medicale efectuate în cadrul Secţiei Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu unui bărbat de 47 de ani, care fusese vaccinat cu serul AstraZeneca pe 28 februarie, au evidenţiat “modificări caracteristice unui infarct miocardic acut întins”.
Direcţia de Sănătate Publică Gorj s-a autosesizat în acest caz şi a efectuat verificări pentru documentarea situaţiei.
Dr. Valeriu Gheorghiță, despre bărbatul mort după vaccinarea cu AstraZeneca: ”Nu există legătură”
Valeriu Gheorghiță a declarat că bărbatul decedat în Gorj, după ce a primit ser din lotul ABV 2865, suspendat după ce în Italia s-au raportat reacții adverse de natură trombotică, a suferit un infarct miocardic și nu există legătură între vaccinare și deces.
”A fost comunicat în detaliu cu ce s-a întâmplat în cazul persoanei din Gorj. Era vorba despre o persoană, care deși nu era în evidență cu boli cronice, în urma raportului a necropsiei a reieșit că avea, de fapt, antecedente de infarct miocardic, de fapt sechele. Vreau să aduc aminte că mortalitatea este pe primul loc (pentru infarct – n.r.). În acest moment nu există o informație care să ateste legătura dintre vaccinare și apariția acestor evenimente”, a spus Gheorghiță.
Citiți și: Prospect vaccin AstraZeneca. Lista reacţiilor şi efectelor adverse