Un medic chirurg de la un spital din Brașov a operat un băiețel în vârstă de trei ani care s-a născut cu ambiguitate sexuală. Copilul a fost salvat prin intermediul uneia dintre cele mai moderne tehnici de reconstrucție folosite la nivel internațional.
Ambiguitatea sexuală s-a manifestat în cazul de față prin hipospadias sever penoscrotal (deschiderea orificiului uretral la nivelul bazei penisului) și ambele testicule necoborâte în scrot (asociere relativ frecventă cu hipospadiasul sever).
Ambiguitatea sexuală reprezintă este o condiție medicală rară, în care organele sexuale externe ale unui nou-născut nu par a fi în mod clar feminine sau masculine.
"Denis s-a născut cu o malformație congenitală. Încă de la naștere am știut despre complexitatea afecțiunii de care suferă copilul nostru – hipospadias sever – și am fost foarte speriați. Am mers la mulți medici din numeroase spitale și Denis a făcut multe analize genetice și endocrinologice.
În urma acestor investigații medicale, niciun medic nu ne-a încurajat să facem intervenția chirurgicală, pentru că era un caz foarte complex.”, a precizat mama copilului.
În jur de 3% dintre băieții născuți la termen se nasc cu testicul necoborât în scrot, procentul fiind mai mare – 30% – în cazul nou-născuților prematuri sau cu greutate mică la naștere, potrivit newsbv.ro.