De la 1 ianuarie 2024, TVA-ul pentru imobilele noi creşte de la 5 la 9%. În plus, vor fi condiţii mult mai stricte pentru cei care vor să mai plătească o cotă redusă, altfel vor plăti 19%.
Se încadrează locuinţele până în 120.000 de euro. Potrivit prevederilor, cota redusă de 9% se va aplica numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite, adică sunt finalizate.
Asociația Investitorilor de Real Estate din România estimează că modificările fiscale pot duce la pierderi de 7 miliarde de lei din veniturile generate anual la bugetul de stat.
"Creșterea TVA la imobilele noi, cu valoare mai mare de 120.000 de euro, de la 5 la 19%, de la 1 ianuarie, a venit să pună gaz pe focul problemelor din acest sector, grav afectat de creșterea prețurilor la materialele de construcții, utilități, a cheltuielilor operaționale în general.
Majorarea TVA și la locuințele de până în 120.000 euro, de la 5 la 9%, va accentua și mai mult problemele, mai cu seamă că peste 80% dintre apartamentele vândute în România se încadrează pana în 120.000 de euro.", a explicat analistul financiar Adrian Negrescu.
"Este clar că preţurile vor crește cu 4% începând cu ianuarie 2024. Toată lumea trebuie sa înțeleagă un lucru. Când un dezvoltator vinde un imobil, el vinde, vorbesc ipotetic, cu 90 de mii de euro cu TVA. Pentru că acel TVA îl dă către stat. Până pe 25 luna următoare trebuie să-l vireze către stat." spune Antoanela Comșa, membru în consiliul director AREI.
"4% înseamnă, la 100 de mii de euro, 4000 de euro. O sumă destul de importantă dacă stăm să ne gândim ca salariul mediu în România este puțin peste 5000 de lei în București. Reprezintă 4 luni de muncă. În plus, cu acei bani, puteam face altceva, mobilam casa, ceva util.", subliniază Horia Ion, preşedintele brokerilor imobiliari din România
Schimbările fiscale de pe o zi pe alta, lipsa de predictibilitate şi creşterea TVA la locuinţe vor afecta şi mai mult piaţa imobiliară şi sectorul construcţiilor, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România.
"În materie fiscală, unul dintre cele mai importante aspecte este predictibilitatea, iar în momentul în care o anumită măsură este necesară, ea trebuie implementată într-o o manieră în care să nu tulbure, să nu aducă blocaje în piață, este foarte important. Lucru care nu s-a întâmplat cu majorarea TVA ului. Aceste măsuri au venit într-un moment în care sectorul imobiliar oricum era în declin.", spune Robert Ioniță, membru fondator AREI.