Antena 3 CNN Externe Germania majorează salariul minim. Beneficii pentru un milion de români

Germania majorează salariul minim. Beneficii pentru un milion de români

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 20:41 03 Iun 2022 Modificat la 20:41 03 Iun 2022

Creşterea de aproape 15% va intra în vigoare la 1 octombrie. Guvernul afirmă că aproximativ 6,2 milioane de persoane din Germania lucrează în prezent pentru mai puţin de 12 euro pe oră.

Germania a venit relativ târziu în ceea ce priveşte instituirea unui salariu minim naţional. Acesta a fost introdus în 2015, la insistenţele social-democraţilor de centru-stânga ai lui Scholz, care la acea vreme erau parteneri minori în guvernul cancelarului conservator Angela Merkel.

Salariul minim a fost stabilit iniţial la 8,50 euro pe oră. O comisie care supervizează astfel de creşteri salariale şi care include reprezentanţi ai sindicatelor şi ai angajatorilor a aprobat ulterior o majorare la 9,82 euro, cât este în prezent. Acesta va creşte la 10,45 euro la 1 iulie, înainte de a ajunge la minimul de 12 euro trei luni mai târziu. Comisia va continua să facă revizuiri.

Scholz a susţinut de mult timp o creştere la 12 euro şi a făcut din aceasta un punct cheie al campaniei sale în septembrie anul trecut, încadrând-o ca o chestiune de corectitudine şi "respect".

1 milion de români muncesc legal în Germania

Potrivit Ministerului Muncii, 800.000 de români muncesc cu forme legale în Germania, iar 200.000 muncesc sezonier.

Germania a devenit mai atractivă după ce economiile din Spania și Italia, unde trăiau mari comunități de români, nu și-au revenit din cauza pandemiei.

Etichete: Germania
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole