Antena 3 CNN Actualitate Cinci milioane de pensionari nu vor mai primi recalculările din Legea Pensiilor. Anunțul făcut de Raluca Turcan

Cinci milioane de pensionari nu vor mai primi recalculările din Legea Pensiilor. Anunțul făcut de Raluca Turcan

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:47 27 Ian 2021 Modificat la 21:47 27 Ian 2021

„În acest moment aș putea spune că anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare, iar legea care a fost vânturată în fața a milioane de pensionari într-un mod cât se poate de cinic va fi cel mai probabil prorogată, astfel încât, în paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formulă, să pregătim o nouă lege a pensiilor, sustenabilă din punct de vedere financiar care să aducă contributivitate și echitate în sistemul de pensii, iar undeva anul viitor pensiile să intre la plată în acest sistem nou, în baza unei legi noi a pensiilor”, a spus Raluca Turcan, la TVR.

Raluca Turcan a precizat că joi va da un ordin de ministru prin care să fie revizuite și evaluate toate dosarele de pensie.

„Începem acest proces de evaluare a dosarelor de pensie, aproximativ 5 milioane, cu structura actuală, cu toate că inclus din 2019 ar trebuit pregătită infrastructura, echipamente, softuri și oameni. Începem cu actuala structură din casele de pensii, urmând ca în perioada următoare, după ce se definitivează programele pe fonduri europene, pe o perioadă determinată, să încercăm să atragem - noi vrem să facem lucrul acesta pe programul Național de Recuperare și Reziliență, întrucât reprezintă o măsură de reformă, să atragem fonduri să plătim personal suplimentar pe o perioadă determinată - soft și echipamente - astfel încât să grăbim procesul de evaluare și recalcularea pensiilor”, a mai spus ministrul Muncii.

Potrivit Ministrului Muncii, nu se vor opera scăderi, ci se vor aduce indicatori pentru contributivitate, așa că cei care ies cu pensii mai mici vor rămâne cu ce au acum.
 

 

 

Etichete: Raluca Turcan pensii
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole