Antena 3 CNN Mediu Biodiversitate Peste 200 de maimuțe urlătoare au murit în Mexic din cauza căldurii

Peste 200 de maimuțe urlătoare au murit în Mexic din cauza căldurii

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:50 25 Iun 2024 Modificat la 13:50 25 Iun 2024

Cel puţin 234 de maimuţe urlătoare, specie periclitată, au murit în pădurile tropicale din statul Tabasco din sud-estul Mexicului, a precizat luni organizaţia nonguvernamentală Cobius, un număr aproape de trei ori mai mare decât cel raportat în urmă cu o lună, un bilanţ pe care asociaţia îl pune pe seama valului de caniculă care a cuprins întreaga ţară, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Cele peste 200 de animale moarte au fost contabilizate doar în zonele pe care organizaţia a reuşit să le monitorizeze, însă, potrivit ONG-ului, bilanţul real ar putea fi mai mare.

Presa locală a relatat în luna mai despre moartea a cel puţin 85 de maimuţe urlătoare după ce temperaturile au depăşit 45 de grade Celsius în contextul unei secete extinse care a secat rezervoarele de apă ale ţării. Rezervoarele abia acum încep să se reumple, odată cu sosirea noului sezon ploios.

Deşi ploile au început să-şi facă apariţia pe teritoriul ţării, Cobius a afirmat, într-o declaraţie publicată pe reţelele de socializare, că ''ele nu vor rezolva urgenţa, ci vor oferi doar un răgaz pentru a pune în aplicare măsuri reale de conservare''.

În timp ce statul Tabasco se confruntă cu temperaturi ridicate în mod constant, Cobius a dezvăluit că populaţia de maimuţe urlătoare este afectată, de asemenea, de vânătoare, defrişările extensive, degradarea habitatului, competiţia pentru spaţiu, precum şi de noi boli transmise de oameni sau de animalele domestice.

''Aceşti factori, în sinergie cu temperaturile ridicate, cauzează stres termic, care provoacă inflamaţie acută şi, mai presus de toate, contribuie la un sistem imunitar total ineficient'', au adăugat reprezentanţii Cobius.

Organizaţia a mai spus că unele maimuţe pe care le-a studiat sufereau de edem pulmonar după ce au inspirat fumul degajat de incendiile forestiere.

Maimuţa urlătoare cu manta, specie care trăieşte în Mexic, America Centrală, Columbia şi Ecuador, este clasificată ca vulnerabilă şi este inclusă pe Lista Roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), a cărei cea mai recentă evaluare datează din 2015. 

Citește mai multe din Biodiversitate
» Citește mai multe din Biodiversitate
TOP articole