Antena 3 CNN Externe Președintele Maia Sandu vorbește la ședința comună a parlamentelor României și Republicii Moldova

Președintele Maia Sandu vorbește la ședința comună a parlamentelor României și Republicii Moldova

Alexandra Ionescu
2 minute de citit Publicat la 11:06 18 Iun 2022 Modificat la 12:00 18 Iun 2022

”De-a lungul existenței noastre, istoria ne-a pus la multe încercări. Multe dintre ele au fost în calea dezvoltării și atingerii aspirațiilor noastre de pace și prosperitate și au îngreunat evoluția Republicii Moldova. Cea mai recentă dinre ele este acest război crunt și nedrept de la granița noastră răsăriteană, care a mplificat multe dintre problemele sistemice ale Republicii Moldova”, a spus Maia Sandu, în deschiderea ședinței celor două parlamente.

Președintele Republicii Moldova a deschis, sâmbătă, ședința comună a Parlamentului țării sale și a Parlamentului României, care are loc la Chișinău, la o zi după ce Moldovei i-a fost acceptat statutul de candidat la Uniunea Europeană.

Maia Sandu a spus că în ciuda greutăților, moldovenii s-au strâns în jurul valorilor precum viața, libertatea, democrația și au respect pentru umanitate.

„În ultiii 30 de ani am încercat să ne găsim calea firească. România a decis mai devreme să aleagă calea integrării europene și a reușit un parcurs de succes care constituie și pentru noi un model”, a mai spus președintele Republicii Moldova.

Parlamentul României, ședință comună cu parlamentul de la Chișinău

Maia Sandu a spus că deși relațiile dintre Republica Moldova și România au cunoscut urcușuri și coborâșuri, „România ne-a fost mereu aproape pe acest drum și mulțumim cetățenilor români pentru tot spriinul și ajutorul oferit în aceste 3 decenii. (...) România a întins mereu o mână de ajutor oamenilor din Republica Moldova: fie că ne-au oferit motorină pentru agricultorii afectați de secetă sau a trimis echipe de medici care să își susțină colegii din Republica Moldova în lupta cu pandemia COVID, fie că a reparat școli, grădinițe și pentru copiii noștri sau a sprijinit proiecte culturale”.

Maia Sandu a amintit că Republica Moldova și România au sărbătorit 100 de ani ai Teatrului Național „Mihai Eminescu”, iar de Ziua Europei, Maia Sandu a acordat, împreună cu Klaus Iohannis, înaltul patronaj pentru alte două proiecte culturale care se vor desfășura la Chișinău, potrivit Mediafax.

Președintele Republicii Moldova a vorbit și despre primirea statutului de țară candidat la Uniunea Europeană: „Contăm pe sprijinul României. România a fost tot timpul alături de noi. Relațiile dintre noi sunt astăzi la cel mai intens nivel din ultimii 30 de ani”, a spus Maia Sandu.

Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României s-au reunit în ședință comună, sâmbătă, iar la finalul ședinței va fi adoptată o Declarație comună a celor două Legislative.

Din partea Parlamentului României sunt prezenți președinții celor două camere - Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, precum și liderii de grup, șefii de comisii și parlamentari de la toate partidele politice parlamentare de la Senat și Camera Deputaților.

La finalul ședinței, va fi adoptată o Declarație comună a celor două Parlamente.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole