Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut, astăzi, comunității internaționale să își sporească presiunile asupra Rusiei pentru a opri războiul în Ucraina.
Apelul vine după ce, astăzi, o rachetă a fost descoperită într-o livadă din apropierea orașului Briceni, din Republica Moldova.
Maia Sandu a condamnat atacurile repetate ale Rusiei asupra cetățenilor, facilităților civile și infrastructurii critice din Ucraina.
„Comunitatea internațională ar trebui să își consolideze presiunea asupra Rusiei pentru a opri războiul. Numai astfel putem pune capăt suferinței și pierderii de vieți omenești”, a scris pe Twitter președinta Republicii Moldova.
Și premierul Natalia Gavrilița a condamnat luni atacurile din Ucraina și a spus că Moldelectrica a anunțat despre perturbații în sistemul energetic care ar putea duce la posibile deconectări.
„Vă rugăm să urmați recomandările organelor abilitate și să rămâneți în siguranță. Atât eu, cât și colegii mei depunem toate eforturile ca să ținem situația sub control și să nu admitem riscuri pentru oamenii noștri.
Condamn cu fermitate aceste atacuri brutale asupra unor ținte civile din Ucraina și reiterez deplina noastră solidaritate cu poporul ucrainean în aceste clipe grele”, a spus Gavrilița.