Antena 3 CNN Actualitate Greșeala pe care majoritatea dintre noi o facem când schimbăm banda de circulație! MAI: ”Dacă nu respecți această regulă, riști o amendă de 1160 de lei!”

Greșeala pe care majoritatea dintre noi o facem când schimbăm banda de circulație! MAI: ”Dacă nu respecți această regulă, riști o amendă de 1160 de lei!”

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 12:23 13 Oct 2023 Modificat la 14:33 13 Oct 2023

”Tu știi cum să folosești corect benzile de circulație? Conform legii, numerotarea benzilor de circulație pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare, de la marginea din partea dreaptă a drumului către axa acestuia.

Dar cum procedezi atunci când vrei să schimbi banda de circulație? În primul rând, semnalizează din timp, Asigură-te că nu perturbi circulația și că nu pui în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic!

Dacă două vehicule circulă în aceeași direcție, pe benzi diferite, pe un drum cu minimum trei benzi pe sens și ambele intenționează să se înscrie pe banda liberă dintre ele, conducătorul care circulă pe banda din dreapta este obligat să îi permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă.

Atenție, dacă nu respecți această regulă de circulație, pot să provoci un accident rutier sau riști o sancțiune cu amendă de până la 1160 de lei.

Circulă în siguranță! Viața are prioritate!”, spun reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. 

Etichete: MAI benzi circulatie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole