Antena 3 CNN Actualitate Social Mai mulți tineri din Timișoara au fost prinși de polițiști în timp ce se drogau: ”Fumam si noi o iarbă, care-i baiu?”

Mai mulți tineri din Timișoara au fost prinși de polițiști în timp ce se drogau: ”Fumam si noi o iarbă, care-i baiu?”

O patrulă a Poliţiei Locale din Timişoara a suprins într-un parc cinci tineri care consumau substanţe interzise. La apariţia patrulei, tinerii au devenit agitaţi, iar unul dintre ei a încercat să ascundă ceva. 

Cazul a fost preluat de Brigada petru Combaterea Criminalitatii Organizate Timisoara. 

„Fumam si noi o iarbă, care-i baiu, că nu facem rău nimanui?”, au reacționat tinerii. „Poliţiştii locali au observat în parcul respectiv un grup de tineri care, la apariţia patrulei, au devenit agitaţi, unul dintre aceştia îndepărtându-se de grup şi încercând să ascundă ceva. 

La verificarea acestuia s-a stabilit că avea asupra sa un pliculeţ din naylon, care conţinea fragmente vegetale, despre care a declarat că este canabis. Cei cinci tineri depistaţi au vârste între 17 şi 20 de ani, şi sunt din Timişoara şi Oraviţa”, potrivit opiniatimisoarei.ro.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile