Antena 3 CNN Actualitate Mai mulţi romi veniţi să se jure în curtea Mitropoliei din Iaşi s-au luat la bătaie între ei, în faţa credincioşilor care asistau la slujbă

Mai mulţi romi veniţi să se jure în curtea Mitropoliei din Iaşi s-au luat la bătaie între ei, în faţa credincioşilor care asistau la slujbă

Cristi Popovici
<1 minut de citit Publicat la 08:31 04 Sep 2020 Modificat la 08:31 04 Sep 2020

Incidentul a fost filmat de credincioşii care asistau la slujba de joi seara. Grupul de romi s-a făcut rapid remarcat. Mai mulţi bărbaţi au sosit în curtea Mitropoliei şi au început să facă scandal. Încercau să se pună de acord asupra unor promisiuni pe care trebuiau să le jure în faţa lui Dumnezeu, aşa cum e tradiţia în comunitate.

Doar că romii nu s-au înţeles asupra jurămintelor. La început, s-au înjurat, apoi s-au îmbrâncit, pentru ca, într-un final, să se ia la bătaie între ei. Speriaţi că scandalul i-ar putea afecta şi pe ei, oamenii au strigat după poliţiştii şi jandarmii care menţineau ordinea în jurul Mitropoliei.

Agenţii au cerut ajutorul jandarmilor, iar scandalagiii au fost potoliţi.

Romii au fost întinşi pe asfalt şi somaţi să stea cu mâinile la spate. La un moment dat, unul din tineri pare că leşină, însă asta nu-i impresionează pe poliţişti care i-au cerut să rămână la pământ. 

Rând pe rând, indivizii au fost încătuşaţi şi duşi în dubele jandarmeriei. 9 scandalagii au fost reţinuţi. Se pare că romii veniseră dintr-o comună din Vaslui.

Etichete: Iași scandal romi
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole