Antena 3 CNN Externe Mai mulți polițiști și-au pierdut viața în urma unui atac

Mai mulți polițiști și-au pierdut viața în urma unui atac

<1 minut de citit Publicat la 13:15 20 Mar 2019 Modificat la 13:15 20 Mar 2019

Cel puţin şase poliţişti şi-au pierdut viaţa într-un atac comis miercuri dimineaţa asupra unui post de control din provincia Balucistan, în vestul Pakistanului, care a fost revendicat de principala grupare talibană din ţară, transmite EFE. 

Potrivit unui comisar adjunct din districtul unde a avut loc atacul, forţele de securitate au lansat o operaţiune de găsire a vinovaţilor. 

Principala grupare talibană pakistaneză, Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP), a revendicat, într-un comunicat, asaltul asupra punctului de control. 

"Cu ceva timp în urmă, câţiva dintre camarazii noştri au murit la acel post de control, iar acest atac este o răzbunare pentru asta", a arătat un purtător de cuvânt taliban. 

Balucistan este una dintre zonele cele mai tulburi din Pakistan, cu o prezenţă a mai multor grupări armate separatiste, facţiuni talibane şi grupuri jihadiste. 

Trei persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite duminică, în aceeaşi provincie, într-un atac cu bombă asupra unui tren, care a provocat deraierea mai multor vagoane. 

Violenţa teroristă a scăzut considerabil în Pakistan, notează EFE, de când armata a lansat o operaţiune în zonele tribale din nord-vestul ţării, în iunie 2014, care ulterior s-a extins în restul ţării.

Sursă: Agerpres
Etichete: politisti morti atac
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole