Elevii din cinci instituţii de învăţământ din Capitală au fost trimişi acasă, marţi, din cauza unei avarii la RADET, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar din Bucureşti, care subliniază că miercuri problema va fi rezolvată.
Liceul „Emil Racoviţă” şi Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu” din Capitală au rămas fără căldură, marţi, iar elevii au fost trimişi acasă. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru şcolile 190, 85 şi 56, unde nici acolo nu este căldură.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Mariana Manea, orele au fost suspendate până miercuri, iar reprezentanţii RADET au precizat că până atunci problema va fi remediată.
Sursă: Mediafax