Antena 3 CNN Politică Mai depune PSD moţiune de cenzură sau nu. Anunţul decisiv făcut de Romaşcanu

Mai depune PSD moţiune de cenzură sau nu. Anunţul decisiv făcut de Romaşcanu

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:46 12 Aug 2020 Modificat la 14:46 12 Aug 2020

Social-democraţii vor depune moţiunea de cenzură, aşa cum au anunţat, la jumătate lunii august şi nu renunţă la această idee, a spus, miercuri, Lucian Romașcanu.

"Nu s-a schimbat cu nimic decizia pe care am anunţat-o, şi anume că depunem moţiunea la mijlocul lunii august, nu există nicio decizie care să schimbe această hotărâre a Partidului Social Democrat, deci probabil că cel târziu luni vom prezenta această moţiune în Parlament", a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, miercuri, la Antena 3.

Romaşcanu: Cel mai târziu luni, depunem moţiunea

Vocea PSD a spus că a văzut ştiri cum că partidul său nu ar mai depune moţiunea sau că ar amâna-o, însă susţine că nu este adevărat.

"Nu este cazul, pentru că răul făcut e deja prea mare", a răspuns Romaşcanu.

PSD a decis: Moțiunea, depusă luni

Întrebat dacă există voturile pentru trecerea acestei moţiuni pentru căderea cabinetului Orban, purtătorul de cuvânt al PSD a răspuns:

Are PSD voturile necesare pentru căderea guvernului?

"Sunt lucuri cu care nu ne jucăm. Şi  Pro România, şi ALDE au anunţat că vor vota această moțiune. Credem că și USR-ul va vota această moțiune, dacă vor să-și mențină linia de discurs împotriva actualului Guvern", a completat Lucian Romașcanu, la Antena 3.

Apoi, că odată ce va pica Guvernul va fi anunțată și propunerea de premier susținut de PSD, a mai spus Lucian Romașcanu.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole