Frații Micula, Ioan și Viorel, au câștigat procesul împotriva statului român, proces prin care potrivit Tribunalului Uniunii erau, cei doi au de resuperat nu mai puțin de 395 de milioane euro
Decizia prevedea inițial că suma de recuperat de cei doi oameni de faceri este de 85,5 milioane de euro, dar diferența până la 400 milioane este reprezentată de dobânzi și penalități.
Astfel, la finalul lunii noiembrie, Nuclearelectrica a primit un proces verbal de sechestrus emis în data de 25 noiembrie prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de peste 67.00 de acțiuni, echivalentul a peste 22% din prodocătorul de energie.
La începutul lunii decembrie ROMATSA avea opriri de 394.9 milioane de euro pe contur, în urma procesului câțigat de frații Micula împotriva statului român.
Disputa fraților Micula cu statul român durează de aproape 16 ani. Oamenii de afaceri au dat statul în judecată pentru banii pe care consideră că trebuie să îi primească în urma investiţiilor făcute în 2003 în societatea lor de băuturi răcoritoare.
Procesul a fost deschis în anul 2005 la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice. Fraţii Ioan şi Viorel Micula au afirmat că statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în acordul bilateral dintre Suedia şi România.
Cei doi dețin 2,2 milioane metri pătrați de terenuri în toată țara, și multe hoteluri, atât la mare, cât și la munte. Dacă în 2010, averea celor doi magnaţi era estimată la 580 – 620 milioane euro, în 2018, gemenii bihoreni au scăzut la 180 milioane euro, potrivit Capital.ro