Antena 3 CNN Actualitate Magistrații Tribunalului Giurgiu au motivat eliberarea lui Liviu Dragnea: "A avut o inițiativă foarte frumoasă, a realizat o revistă"

Magistrații Tribunalului Giurgiu au motivat eliberarea lui Liviu Dragnea: "A avut o inițiativă foarte frumoasă, a realizat o revistă"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:13 23 Iul 2021 Modificat la 20:13 23 Iul 2021

Judecătoarele Adriana Pencea şi Oiţa Ghiţă de la Tribunalul Giurgiu care au admis eliberarea lui Liviu Dragnea au apreciat că pe durata detenției acesta a avut un comportament exemplar demarând câteva inițiative apreciate ca fiind "foarte frumoase".

„Astfel, pe parcursul executării pedepsei şi-a îndeplinit recomandările educationale din Planul de intervenţie educativă şi terapeutică, a avut o atitudine decentă şi civilizată faţă de personalul unității, nu a stabilit relații conflictuale cu celelalte persoane private de libertate, a fost recompensat de 8 ori, recompense obținute în mod constant (aproape lunar sau la două luni) şi nu doar la momentul când s-a apropiat de analiza comisiei pentru liberare condiționată.

Potrivit evaluării psihologice, petentul a avut o conduită adecvată normelor instituționale manifestată pe parcursul traseului execuţional, a prezentat interes pentru activitățile lucrative şi de reintegrare socială”, se mai arată în motivarea Tribunalului Giurgiu, citată de presa locală.

„Dragnea a avut o inițiativă foarte frumoasă, a realizat o revistă”

Mai mult, a participat activităţile religioase și a avut o initiativă foarte frumoasă și începând cu luna octombrie 2020, în urma insistenţelor sale repetate, i s-a admis realizarea unei reviste a secţiei în care este încarcerat şi începând cu luna noiembrie a început să redacteze această revistă până în luna martie, când revista a fost sistată, acesta fiind introdus pentru a treia oara, nelegal, în carantină. Ca urmare a redactării revistei, a primit chiar recompensa care a constat în ridicarea sancţiunii disciplinare, precum şi credite”, se mai arată în motivareaTribunalului Giurgiu privind liberarea condiționată al lui Liviu Dragnea.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole