Antena 3 CNN Economic Biz News Business Lanțul saloanelor Magic se extinde în afara României. Germania, prima țară care va beneficia de o franciză unică în domeniul frumuseții  

Lanțul saloanelor Magic se extinde în afara României. Germania, prima țară care va beneficia de o franciză unică în domeniul frumuseții  

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 17:35 21 Sep 2021 Modificat la 17:38 21 Sep 2021

După o vară de căutări pentru finanțare, Magic Salon a găsit deschiderea necesară în Germania. Pe conceptul românesc din industria frumuseții pariază o companie care, deși nu are experiență în acest domeniu, are o expertiză îndelungată în construcții și amenajări de lux, pariază pe conceptul românesc din industria frumuseții. 

Firma Bautech GmbH a rămas impresionată de nivelul de digitalizare și de sistemul de beneficii oferit de Magic clienților săi, cu atât mai mult că în Germania încă nu există o afacere de acest gen. 

"În loc să rămânem tot în zona de confort, mergând la 300 de kilometri depărtare, mai punem încă o mie și suntem internaționali! " - explică Dragoș Muller ownerul Magic.

Magia unei francize inovatoare

Prin intermediul francizelor internaționale, Magic Salon vrea să introducă, pe noi piețe, o grilă inovatoare de servicii, de care clienții români deja beneficiază: programarea prin intermediul unei aplicații mobile, tarife dinamice în funcție de ziua săptămânii și de lucrătorul ales, precum și sistemul de conturi unice de utilizatori, cu numeroase facilități. 

Un lucru prin care se diferențiază saloanele Magic este radio-ul intern - un canal de entertainment cu circuit închis care este dedicat doar angajaților și clienților Magic și înseamnă mai mult decât muzică: anunțuri speciale, provocări interne, concursuri zilnice.

Germania, una dintre cele mai mari piețe de beauty, a generat venituri de 25 miliarde de dolari în 2020, fiind foarte ofertantă pentru jucătorii din zona serviciilor de înfrumusețare. În prezent, există o diferență de mentalitate între consumatoarele românce și cele germane. Dacă româncele sunt dispuse și interesate să încerce noutăți cosmetice de ultimă oră, femeile germane mizează pe clasic și pe simplitate. Un alt specific al Germaniei este dat de faptul că saloanele de tuns sunt separate de alte servicii beauty. Frumusețea este legată de o stare de bine interioară, de aceea terapiile wellness sunt foarte  accesate - de la tratamente faciale, până la masaje, saună sau terapii corporale holistice.

Pe piața germană a afacerilor locale deja împământenite, cu tradiție, francizele Magic trebuie să bifeze câteva căsuțe esențiale pentru succes. De la o locație vizibilă, ușor identificabilă până la amosfera creată și nu în ultimul rând, păstrarea reputației de salon cu prețuri avantajoase și trafic intens. 

Ca și pe plan local, Magic va oferi viitorilor francizați toate uneltele necesare pentru a reuși: recrutare de personal calificat, o strategie de business bine conturată pentru succes, acces la portofoliul de parteneri, consiliere și suport tehnic permanent, dar și campanii de marketing bine țintite.Toate integrate într-un sistem de lucru digitalizat și inovator.

Citește mai multe din Business
» Citește mai multe din Business
TOP articole