Magdalena și-a spus povestea de viață pe Facebook, în speranța că cineva o va putea ajuta să-și găsească familia biologică.
Tânăra a fost născută în 2002, în Constanța, însă a ajuns să-și petreacă primele luni din viață într-un centru de copii.
Deși a fost adoptată de o familie care i-a oferit mângâiere, tânăra simte că trebuie să-i cunoască pe cei care i-au dat viață.
"Sunt situații de viață greu de înțeles și imposibil de judecat. Cu toate acestea, mi-aș dori din tot adâncul sufletului să înțeleg povestea destinului meu.
Numele meu la naștere a fost Stoica Magdalena și sunt născută la data de 09.02.2002, în Constanța. Sunt în căutarea părinților mei, știu că se numeau atunci Stoica Viorel și Stoica Violeta.
Am crescut în centru 9 luni, până când o familie minunată m-a luat acasă, în plasament. Pe la vârsta de aproape 9 ani, atunci când ei și-au dat seama cât de mult mă iubeau, au decis să renunțe la rolul de părinți maternali și m-au adoptat, devenind părinții mei buni.
Părinții adoptivi i-au căutat pe părinții biologici și au găsit-o pe mama, la acea vreme, în Maramureș. Vă rog să mă ajutați să-mi cunosc părinții, să știu totul despre mine, să știu de unde am plecat în viață.
De asemenea, mi-aș dori să-mi cunosc și frații. Poate au aflat de existența mea pe această lume și poate și ei se gândesc la mine.
Ar fi minunat, emoțiile chiar mă copleșesc și deja mă gândesc la momentul în care o să-i întâlnesc", este mesajul tinerei, publicat pe pagina de Facebook "The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României".