Antena 3 CNN Actualitate Mafia imobiliară. Afacerea cu iz penal a unor afaceriști, notari publici și funcționari din Primăria Ploiești

Mafia imobiliară. Afacerea cu iz penal a unor afaceriști, notari publici și funcționari din Primăria Ploiești

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 23:42 06 Sep 2022 Modificat la 23:42 06 Sep 2022

Având doar câteva informații, reporterii Antena 3 au intrat pe fir și au aflat toată povestea.

Pe scurt, o firmă de construcții cumpără un teren in Ploiești, loc unde vrea să ridice câteva blocuri, încep procedurile, se fac acte și se apucă de lucru. Până aici, nimic suspect la suprafață. Totul până când locatarii vecini cu viitoarele clădiri văd pe un panou de informare ce urmează a fi construit lângă casele lor.

Astfel, oamenii care locuiau in zonă, au constatat că viitoarele clădiri de locuințe vor avea un regim de înălțime diferit de cel indicat in Planul Urbanistic Zonal. Ce însemna asta? Mai toți proprietarii de case din zonă urmau a se trezi cu niște blocuri uriașe la doar câțiva metri de locuințele lor, astfel fiindu-le umbrite casele pe aproape tot parcursul zilei, lucru care, conform legii este interzis.

La o scurtă verificare a documentelor oficiale emise de Primăria Ploiești, anterior construirii blocurilor, in locul respectiv, prin Planul Urbanistic Zonal se puteau autoriza doar edificarea unor clădiri de joasă înălțime, pentru servicii publice și de interes general, nici vorba de construirea unor blocuri înalte.

Dar imediat după cumpărarea terenului, firma de construcții, Genial Transction Cars SRL, cere modificarea PUZ-ului, iar Primăria se execută.

Cu toate ca oamenii au sesizat, Primăria, Tribunalul Prahova in 2018, cerând astfel suspendarea autorizației de construire, cât și modificările aduse PUZ-ului, nici până astăzi magistrații prahoveni nu au finalizat judecarea dosarului iar Primăria nu a suspendat nimic.

Văzând ca lucrurile nu se mișcă deloc in favoarea lor, proprietarii caselor din zonă au început să sesizeze și alte instituții alte statului. Însă tot fără rezultat. Astăzi, blocurile sunt construite, iar o parte din noii cumpărători sunt deja mutați.

Dar pe lângă toate elementele suspecte ale afacerii, schimbarea PUZ-ului, continuarea construirii cu zeci de reclamații si dosare in instanțe, modul de realizare a vânzării noilor apartamente arată clar că există și alte ițe și combinații, unele cu iz extrem de penal.

Astfel, chiar dacă in documentele principale care stau la baza construirii ansamblului rezidențial apar notate și evidențiate litigiile generate de procesele in curs, într-o serie de documente oficiale emise și validate de către diverse Societăți Notariale, sunt făcute mențiuni false, fiind omis faptul ca imobilele nou construite au o serie de litigii.

Totul pentru a înlesni creditarea, iar băncile să nu suspecteze nimic, clienții, oamenii interesați de achiziția unui apartament să nu se sperie, iar blocurile cu grave probleme de legalitate să se vândă cât mai repede, cu toate ca acest lucru arată totul ca o înșelăciune.

În acest fel, băncile și evaluatorii au fost duși în eroare de mențiunile false notariale, iar în cazul demonstrării acestor falsuri in justiție, riscurile sunt totale pentru cumpărători.

Ei bine, la peste 4 ani de la primele sesizări, autoritățile dau semne că încep să verifice afacerea suspectă cu blocuri din Ploiești. Astfel, conform răspunsului primit de reporterii Antena3, din cu 18 august, Direcția Națională Anticorupție a început o verificare asupra faptelor sesizate de către Ministerul Justiției.

Chiar dacă oamenii afectați de construcțiile presupus ilegale au sesizat autoritățile in toate formele posibile, încă din anul 2018, abia acum, la solicitarea Ministerului Justiției, DNA începe propria Anchetă.

Am solicitat și noi un punct de vedere, iar răspunsul Ministerului Justiție este clar:

În urma efectuării cercetării prealabile cu privire la faptele de natură să atragă răspunderea disciplinara a notarilor publici, ministrul Justiției a exercitat trei acțiuni disciplinare care au fost transmise Consiliului de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici in vederea soluționării.

De asemenea, Ministerul Justiției – Direcția Corpul de control al ministrului a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu privire la doi notari publici.

Văzând răspunsul Ministerului, ne-am adresat Uniunii Naționale a Notarilor Publici, cerându-le un punct de vedere.

O dată cu răspunsul UNNPR, au fost confirmate toate datele și informațiile pe care reporterii Antena 3 le-au cules in timpul investigației.

Astfel, conform răspunsului primit de la Uniunea Națională a Notarilor Publici, înțelegem că – În urma efectuării cercetării prealabile, au fost promovate acțiuni disciplinare pentru toți cei trei notari publici, formându-se dosare disciplinare pe rolul Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România: în cazul primului dosar, UNNPR admite încălcarea flagrantă a legii și îl sancționează pe notar.

Constată că notarul public Frațian Eugen Iuliu, membru al Camerei Notarilor Publici Ploiești, a săvârșit abaterile disciplinare: "îndeplinirea, in mod repetat, a actelor și procedurilor notariale, cu nerespectarea dispozițiilor legal prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale in cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și neglijență in efectuarea lucrărilor

Aplică cercetatului disciplinar notar public Frațian Eugen Iuliu, membru al Camerei Notarilor Publici Ploiești, sancțiunea disciplinară: amendă in cuantum de 30.000 ron.

In cazul celorlalți doi notari presupus a fi implicați in afacerile imobiliare suspecte, dosarele de cercetare disciplinară se află încă in lucru pe rolul UNNPR.

Mai mult, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România arată in clar că unul dintre notarii presupus implicați in afacere ar fi întocmit contracte de vânzare cumpărare in fals, astfel, Ministerul Justiției a sesizat Parchetul in legătură cu întocmirea de către notarul public a 10 contracte de vânzare întocmite in formă autentică având ca obiect bunuri mobile prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

In urma răspunsurilor venite de la autorități, e clar: Afacerea cu blocuri din Ploiești are grave probleme de ordin penal. Rămâne de văzut in ce fel procurorii DNA vor ancheta persoanele implicate in combinațiile imobiliare, și cat timp va dura până aceștia vor fi trase la răspundere.

Etichete: DNA Ploiești imobiliar
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole