Antena 3 CNN Actualitate MAE, precizări în cazul părinților români arestați în Danemarca după ce bebelușul lor a ajuns la spital

MAE, precizări în cazul părinților români arestați în Danemarca după ce bebelușul lor a ajuns la spital

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 22:20 05 Feb 2022 Modificat la 22:35 05 Feb 2022

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Copenhaga a fost notificată, pe 2 februarie 2022, de către un cetățean român, cu privire la situația deosebită în care se află alți trei cetățeni români, membri de familie ai acestuia, în Danemarca.

În dialogul cu reprezentanții ambasadei, apelantul a menționat că doi cetățeni români, soț și soție, rezidenți în Danemarca, au fost reținuți de către autoritățile daneze și se află în custodia a două centre de detenție diferite. Copilul minor al celor doi soți a fost internat, la data de 29 ianuarie 2022, într-o unitate medicală, fără ca familiei să îi fie furnizate ulterior informații cu privire la starea de sănătate a acestuia.

„În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile daneze, în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la situația juridică a celor doi cetățeni români reținuți și starea de sănătate a minorului, precum și detalii suplimentare cu privire la acest caz. Potrivit datelor preliminare comunicate ambasadei de către poliția daneză, minorul este în prezent internat în spital, fiind însoțit și supravegheat de o persoană desemnată de către municipalitatea daneză. La recomandarea medicilor, autoritățile daneze au deschis o anchetă cu privire la circumstanțele care au dus la internarea minorului în spital. Părinții minorului au fost reținuți pentru o perioadă inițială de 4 săptămâni, fără dreptul de a vedea minorul, fiindu-le desemnați avocați din oficiu”, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

MAE informează că Ambasada României la Copenhaga a continuat demersurile oficiale pe lângă poliția daneză, pentru obținerea unor informații suplimentare cu privire la unitatea medicală unde a fost internat minorul și starea de sănătate a acestuia, pentru a fi în măsură să intermedieze contactul direct cu persoana desemnată de către municipalitate să-l însoțească pe perioada spitalizării și pentru stabilirea unui contact, respectiv vizitarea celor doi cetățeni români reținuți.

Ca urmare a acestor demersuri, poliția daneză a comunicat informații suplimentare cu privire la spitalul unde a fost internat minorul pentru acordarea de îngrijiri medicale, acesta fiind, în prezent, în afara pericolului de moarte. Reprezentanții misiunii diplomatice au contactat ulterior unitatea spitalicească în care se află internat minorul, pentru a se interesa despre situația acestuia, și mențin permanent legătura cu personalul medical referitor la îngrijirile acordate și evoluția stării de sănătate a copilului.

Ambasada României la Copenhaga a formulat, totodată, solicitări de vizitare a celor doi cetățeni români aflați în detenție. Ca urmare a acestor demersuri, duminică, reprezentanții ambasadei se vor deplasa la penitenciarul unde se află mama minorului, pentru a discuta cu aceasta.

Totodată, Ambasada României la Copenhaga continuă demersurile necesare în vederea obținerii acordului autorităților daneze pentru vizitarea tatălui.

De asemenea, reprezentanții misiunii diplomatice au stabilit contactul cu avocații din oficiu ai părinților și sunt în dialog cu membrii familiei extinse a cetățenilor români, punând suplimentar la dispoziția familiei o listă cu avocați danezi specializați în domeniul instituționalizării de minori.

MAE menționează că „Ambasada României la Copenhaga a inițiat, de asemenea, demersurile necesare pentru înscrierea certificatului de naștere danez în registrele de stare civilă române și eliberarea certificatului de naștere românesc pentru minor. De asemenea, misiunea diplomatică a transmis informații despre acest caz către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții. Ambasada României la Copenhaga continuă dialogul cu autoritățile daneze și cu familia cetățenilor români, acordând asistență consulară conform competențelor”.

Presa olandeză scrie că bebelușul de 5 săptămâni, născut în a 2-a zi de Crăciun, a fost internat luni și apoi transferat la Spitalul Universitar Odense, unde medicii au fost de părere că viața i-a fost pusă în pericol, deoarece avea mai multe răni, inclusiv . Cuplul, 25 și 27 de ani, a negat că și-ar fi expus copilul la violență și a cerut ajutor.

Potrivit unei sesizări pe pagina Facebook „Voluntari în Europa”, cuplul locuia în Danemarca de 2 ani, dar fericirea s-a transformat în coșmar pe 31 ianuarie 2022, când după multe apeluri telefonice ale mămicii disperate, cauzate de plânsetele copilului și ignorării din partea moașei care susținea că „așa plâng bebelușii”, copilul a ajuns la spital, iar medicii după ce au pus diagnosticul de hemoragie craniană, au anunțat poliția pentru a stabili dacă copilul s-a născut cu ceva probleme sau s-a întâmplat ceva pe parcurs.

Unchiul bebelușului împreună cu logodnica sa au încercat să afle informații despre starea de sănătate a nou-născutului, însă s-au izbit de tăcerea instituțiilor daneze, se arată pe pagina Facebook.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole