Antena 3 CNN Coronavirus Românii care merg în Anglia trebuie să prezinte un test negativ și să intre în izolare

Românii care merg în Anglia trebuie să prezinte un test negativ și să intre în izolare

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 13:55 13 Ian 2021 Modificat la 13:55 13 Ian 2021

Astfel, conform informaţiilor comunicate public de autorităţile britanice, persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiţia prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei, se arată în comunicatul MAE.

Sunt acceptate testele moleculare de tip PCR, precum şi, în anumite condiţii limitate, testele rapide de tip lateral flow sau LAMP. Detalii suplimentare cu privire la condiţiile în care vor fi acceptate testele rapide vor fi anunţate ulterior de către autorităţile britanice. 

Conform autorităţilor britanice, prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu exclude măsura obligatorie de autoizolare pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia.

Măsura autoizolării poate fi suspendată cu condiţia efectuării unui al doilea test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, începând cu a 5-a zi de la sosire, şi a prezentării unui rezultat negativ.

Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deţine un test COVID negativ riscă o amendă de 500 de lire sterline

Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii deţin un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei. Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deţine un astfel de test pot fi amendate cu 500 de lire sterline.

Sunt exceptaţi de la această măsură: transportatorii internaţionali, echipajele maritime, feroviare şi aeriene, precum şi minorii sub 11 ani 

Până la acest moment, autorităţile din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor nu au anunţat adoptarea noilor măsuri, iar cele din Scoţia au confirmat intenţia de a implementa măsurile, însă fără a preciza data exactă la care acestea vor intra în vigoare.

MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile britanice nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi persoanelor aflate în tranzit.

De asemenea, MAE reaminteşte faptul că toate persoanele care sosesc în Marea Britanie din state care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie - denumite "travel corridors" - au obligaţia de a se autoizola pentru o perioadă de 10 zile.

Noua listă cu zona galbenă. Cei care vin din aceste țări trebuie să stea în izolare 14 zile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri, 8 ianuarie, o nouă hotărâre prin care a fost actualizată lista galbenă a statelor și zonelor de risc epidemiologic ridicat. Printre țările pentru care se aplică această carantină se numără Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania și R. Moldova.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole