Ministerul Afacerilor Externe precizează că nu au fost notificate cu privire la cetățeni români care să fi fost arestați ca urmare a incidentului din Leeds, de joi seara.
MAE precizează că ancheta autorităților locale de poliție este în desfășurare și că până la acest moment, Ambasada României la Londra și Consulatul General al României la Manchester nu au fost notificate cu privire la cetățeni români care să fi fost arestați ca urmare a incidentului din seara zilei de 18 iulie 2024. Reprezentanții oficiului consular de la Manchester au cerut informații suplimentare autorităților locale de poliție, potrivit unui comunicat transmis de MAE.
De asemenea, MAE precizează că, până la acest moment, oficiul consular nu a fost primite solicitări de asistență consulară din partea familiilor unor cetățeni români care să fi fost supuși unei astfel de măsuri.
Vineri, consulul general al României la Manchester s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţilor locale din Leeds implicate în gestionarea situaţiei care a avut la bază acțiunea de preluare a minorilor în grija serviciilor sociale locale.
De asemenea, consulul general al României la Manchester a discutat cu reprezentanţii comunităţii românești și cu cei ai cultelor religioase din localitate.
Potrivit MAE, dialogul continuă cu familia cetățenilor români implicați în acest caz, precum și cu autoritățile britanice locale.
MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 161 236 0478, 0044 161 236 9687, 0044 161 237 1546, 0044 161 237 5513, 0044 161 236 8995, 0044 161 923 4947, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: 0044 (0) 75 35 604 342.