Antena 3 CNN Emisiuni INCOME MAGAZINE Investiţii masive pentru apă şi canalizare. Interviu cu Mădălin Mihailovici, directorul general al Apa Nova București

Investiţii masive pentru apă şi canalizare. Interviu cu Mădălin Mihailovici, directorul general al Apa Nova București

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 19:48 05 Apr 2021 Modificat la 19:59 05 Apr 2021

Sistemul ar urma să fie implementat până în anul 2037, un program multianual ce va garanta bucureştenilor un tarif constant la serviciile de apă şi canalizare. 

Prin urmare, vom vedea prin extinderea contractului, că se asumă un angajament financiar de compania Apa Nova, care presupune implementarea acestui program ambiţios de lucrări strategice pe durata următorilor 11 ani, dar şi cheltuieli suplimentare pentru structura de apă şi canalizare.

Mădălin Mihailovici, directorul companiei Apa Nova Bucureşti, a vorbit în exclusiviate la Antena 3, în cadrul ediţiei Income Magazine din 27 martie, despre ce presupune acest program investițional Apa Nova.

''Prin prelungirea contractului de concesiune, Apa Nova București și-a asumat un nou program investițional în valoarea de 367,9 milioane de euro. Din aceste 367,9 milioane de euro, aproximativ 230,9 milioane vor intra în lucrări necesare pentru infrastructura de apă și canalizare. 

Mădălin Mihailovici: ''Vrem reducerea inundaţiilor urbane''

Avem 4 mari piloni în acest volum investițional. Primul pilon este reducerea efectelor inundațiilor urbane. Observăm amplitudinea acestor fenomene în ultimii ani, datorită schimbărilor climatice. Apa Nova a făcut destul de mult și până acum în acest domeniu, însă acum vom veni și vom face niște lucrări hidrotehnice specifice pentru atenuarea viiturior urbane. Vom redimensiona, vom construi rețele noi de canalizare, atât pentru menajări, cât și pluvial pentru acest prim pilon.

Al doilea pilon, este practic redimensionarea sistemului de alimentare cu apă în anumite zone ale Bucureştiului. Observăm cu toţii, că Bucureştiul s-a dezvoltat foarte mult. Sunt zone ale unor cartiere care practic şi-au dublat, chiar triplat numărul de locuitori. Este foarte clar că, conductele pe care le avem la ora actuală trebuie redimensionate.

''Construim reţele noi de canalizare''

(...) Al treilea pilon, extraordinar de important este practic construirea de reţele noi de apă şi canal, pentru că observăm zone care se dezvoltă. Master planul ne arată că vor fi şi alte zone care se vor dezvolta în următorii 30 de ani. Vor fi circa 230 de kilometri de apă şi canal ", a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Apa Nova.

Interviul integral, în materialul video de mai sus.

Citește mai multe din INCOME MAGAZINE
» Citește mai multe din INCOME MAGAZINE
TOP articole