"Voi ajunge în această seară în România pentru a-i susţine, în numele cetăţenilor, pe militarii francezi detaşaţi acolo de câteva luni. (...) Franţa este prezentă de câteva luni, este mobilizată, în cadrul NATO, pentru a proteja frontierele noastre în estul Uniunii Europene, pentru a evita extinderea războiului care are loc acum în Ucraina", a declarat Emmanul Macron într-un discurs rostit la aeroport, înainte de a pleca spre România.
"Este vorba de un moment istoric şi trăim vremuri istorice", le-a transmis Emmanuel Macron cetăţenilor francezi, în contextul scrutinului legislativ din Franţa, al cărui tur secund este programat duminică, potrivit Mediafax.
"Franţa a făcut tot posibilul pentru evitarea războiului din Ucraina. Împreună cu Europa, depunem eforturi pentru evitarea dezordinii. Dezordine geopolitică - este vorba de un război de înaltă intensitate pe continentul nostru, o putere nucleară, dezordine economică, este o dereglare a economiei mondiale, cu o ameninţare pentru lunile următoare, printre altele cu o criză alimentară la sud şi la est de Marea Mediterană, dezordine în viaţa noastră de zi cu zi, întrucât în pofida măsurilor excepţionale aplicate de Guvern, plătiţi deja foarte mult pentru gaz, pentru benzină, pentru utilităţi, iar lunile următoare vor fi dificile", a adăugat Macron, subliniind că alegătorii au de luat o decizie "crucială" în al doilea tur de scrutin parlamentar.