Emmanuel Macron a mai spus că, în ultimii doi ani, s-au înregistrat "evoluţii în materie de apărare şi securitate pe continentul european". "Consiliul European a aprobat ieri prima cartă albă, în forma unui plan de lucru până în 2030. Împărtăşim cu toţii ideea că, în prezent, lumea este mult mai volatilă", a declarat Emmanuel Macron, în contextul în care Franţa exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
"Sarcina noastră este să dezvoltăm o cultură militară comună, să investim mai mult în apărare, pentru a avea capacităţi mai autonome, şi să intensificăm inovarea, de care avem nevoie pentru armata noastră. Vom continua să funcţionăm împreună cu americanii, dar trebuie să fim mai puţin dependenţi de non-europeni. Este o avansare a Europei apărării", a argumentat Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Figaro, potrivit Mediafax.
Germania şi Franţa pledează de mulţi ani pentru consolidarea capabilităţilor de apărare ale Uniunii Europene. În programul electoral, prezentat săptămâna trecută, preşedintele Emmanuel Macron a propus consolidarea suveranităţii Franţei şi a Uniunii Europene.
"Trebuie să reinvestim în modelul complet al forţelor armate, pentru a avea o naţiune mai independentă în contextul crizelor, pentru a putea înfrunta un război de mare intensitate care poate reveni pe continentul nostru", a subliniat Emmanuel Macron.
Germania a anunţat, luni, că vrea să contribuie cu 5.000 de militari, în anul 2025, la noua Forţa de reacţie rapidă a Uniunii Europene, pentru a transmite "un semnal clar" referitor la noua strategie europeană de securitate în contextul internaţional tensionat generat de războiul Rusiei în Ucraina.