Imaginile arată luptători mascați și înarmați, în mișcare. Unul dintre ei dă mâna cu Yahya Sinwar, șeful brigăzilor Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas.
Sinwar, bărbatul scund, slab, cu părul alb, care apare în primele cadre și care nu e mascat, este numit de israelieni "Măcelarul din Khan Younis, pe seama brutalității cu care își tratează inamicii.
El este considerat principalul responsabil pentru atacul din 7 octombrie.
Citește și: Cine sunt Hamas şi Hezbollah. Scopul lor: distrugerea Israelului
Alte imagini înfățișează combatanți Hamas lansând lovituri asupra unor blindate, înaintând în formațiune de tip săgeată și exersând scene de luptă la etajul unei clădiri ruinate sau deplasându-se prin tunelurile din Gaza.
De asemenea, în imagini sunt prezentate persoane ce par a fi prizonieri israelieni.
Toate scenele sunt însoțite de muzică ritmată.
Nu este clar unde sau când au fost filmate aceste imagini, despre care Antena 3 CNN a relatat că sunt menite să glorifice o așa numită "unitate din umbră", însărcinată cu paza ostaticilor luați de gruparea islamistă.
Colonel (r) SRI: Muzica e bună, filmul e ridicol
"Două cuvinte despre filmul cu criminalii ăia: ei se dau militari dar, de fapt, sunt răpitori de copii.
Îi vezi că nu sunt militari după felul în care țin armele. Păi, așa se ține o armă, cu degetul pe trăgaci?
Muzica e bună, filmul este ridicol. Ca și (al) celor din Hezbollah, care trag cu aruncătorul de grenade prin gardul de sârmă. Păi, dacă ar face asta pe bune, unul nu ar supraviețui", a spus, la Antena 3 CNN, colonelul (r) SRI Tudor Păcuraru.
Comentariul său se referă la faptul că în montajul Hamas un luptător ce pare să facă parte dintr-o unitate de desant marin ține degetul pe trăgaci în timpul filmării (captura următoare), în vreme ce uzanțele militare impun ca în situațiile de non-combat degetul să stea pe garda trăgaciului.