Antena 3 CNN Politică Este măcel în PNL. Ludovic Orban, pus la colț de liberali - se pregătește schimbarea sa?

Este măcel în PNL. Ludovic Orban, pus la colț de liberali - se pregătește schimbarea sa?

Gabriel Dano
3 minute de citit Publicat la 23:30 22 Dec 2020 Modificat la 23:30 22 Dec 2020

Informația a fost prezentată, marți seară, la Sinteza zilei, de reporterul Andreea Dumitrache:

"Sunt discuții aprinse legate de modul în care Ludovic Orban a negociat această guvernare, de portofoliile pe care le-a pierdut Ludovic Orban. Aceasta este principala critică pe care i-o aduc cei de acolo, că liberalii au pierdut cele trei ministere-cheie: Ministerul Transporturilor, de cel al Dezvoltării și de cel al Fondurilor Europene.

Din informațiile pe care le avem noi, în acest moment, Florin Roman a fost foarte vehement, Rareș Bogdan a vorbit și el, Rareș Petrache, Ilie Bolojan. Cu toții i-au reproșat lui Ludovic Orban că a negociat foarte prost pentru Partidul Național Liberal.

Era de așteptat să fie o ședință cu cuțitele pe masă, pentru că au încercat de sâmbătă contestatarii lui Ludovic Orban să facă acest BPN, însă atunci, din informațiile noastre, a intervenit Klaus Iohannis și le-a spus acestora să nu riște acum un scandal", a spus Andreea Dumitrache.

Potrivit informațiilor Antena 3, nu se încearcă încă o schimbare a lui Ludovic Orban de la șefia partidului. În plus, lista miniștrilor va rămâne așa.

"Modalitatea în care s-a ajuns aici a fost total nedemocratică. E anormal să afăm numele miniștrilor de la TV. E absolut dezamăgitor. Nazare e un om extrem de profesionist, dar nu e normal să avem liste făcute în alte părți. Funcția de la Cameră e importantă, dar nu vânzând tot", a susţinut Rareş Bogdan.

La votul pentru echipa de miniştri propusă în Guvernul Cîţu, Rareş Bogdan s-a abţinut. La fel au procedat şi Dan Motreanu şi Iulian Dumitrescu, deşi acesta din urmă a avut un discurs pro Orban. Dumitrescu a afirmat că lui Orban i-a fost greu să obţină mai multe la negocieri, pentru că din start PNL trebuia să păstreze Apărarea şi Externele pentru oamenii lui Iohannis.

Cristian Buşoi s-a declarat mulţumit de numele propuse în Guvern, dar a criticat lipsa de transparenţă în alegerea lor. Dan Vîlceanu a cerut linişte şi unitate, iar Vlad Nistor a susţinut că Orban a obţinut tot ce se putea obţine.Şi Marcel Vela a avut un mesaj împăciuitor, făcând apel la unitate şi mulţumind colegilor pentru susţinerea acordată în perioada mandatului de ministru. Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj, a afirmat că primarii sunt supăraţi pe Orban pentru că PNL a pierdut Ministerul Dezvoltării, iar primarii trebuie să primească un mesaj că sunt ajutaţi cu proiectele de dezvoltare locală şi că vor avea uşi deschise la centru.

Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat, marţi, online, de la ora 22.30, în urma desemnării lui Florin Cîţu de către preşedintele Klaus Iohannis pentru a forma noul guvern. Şedinţa pare să fie una tensionată, printre marii contestatari fiind Rareş Bogdan şi Ilie Bolojan.

În discuţia conducerii liberale se află mai multe nume ale celor care urmează să ocupe portofoliile ce revin PNL în noul cabinet.

Astfel, Nicolae Ciucă şi Bogdan Aurescu, consideraţi "oamenii preşedintelui Iohannis" în guvern îşi vor păstra portofoliile. În ceea ce priveşte celelalte ministerele, numele vehiculate de surse politice liberale, marţi seară, erau următoarele:

    Sorin Câmpeanu la Ministerul Educaţiei
    Raluca Turcan la Ministerul Munii
    Lucian Bode la Ministerul Interne
    Alexandru Nazare la Ministerul de Finanţe
    Virgil Popescu la Ministerul Energiei
    Bogdan Gheorghiu la Ministerul Culturii
    Adrian Oros la Ministerul Agriculturii

Discuţiile din BPN vin în contextul în care mai mulţi lideri PNL din Ardeal şi-au exprimat nemulţumirea pentru felul în care Ludovic Orban a negociat cu partenerii de coaliţie. Printre cei mai virulenţi contestatari ai negocierilor se numără preşedinţii de Consilii Judeţene din Bihor şi Cluj, Ilie Bolojan şi Alin Tişe.

Alin Tişe, îndemn pentru Ludovic Orban: Plecaţi acasă!

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a scris luni, pe Facebook, un text vitriolant în care cere, nici mai mult, nici mai puţin decât plecarea acasă a liderilor fără valoare. Numele lui Orban nu este pomenit, dar ţinta lui Tişe este foarte evidentă, întrucât autorul denunţă, încă de la început, "ciolaniada" din PNL.

"Asistăm la Ciolaniada grețoasă în partid, între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică. Am tot așteptat ca oamenii cu valoare politică să fie cei care să decidă în acest partid. Ultimele evenimente din partid mi-au demonstrat, însă, că aștept în zadar. Au confiscat partidul pe persoană fizică.

Constat că oamenii aceștia, în aroganța și autosuficiența lor, se joacă acum de-a v-ați ascunselea cu partidul. Din aceste motive am avut scorul electoral pe care l-am avut și nu din cauza măsurilor COVID -19 luate, cum încearcă să se scuze toți neperformanții din partid. Nu vreau să nominalizez acum pe nimeni, întrucât nu doresc să-mi fac nici campanie și nici imagine criticând propriul partid.

Nu am nevoie de imagine și nici nu sunt format în acest mod. Dar spun acum STOP la toți lipsiții de valoare politică și administrativă!

Plecați acasă și lăsați partidul pe mâna celor performanți! Precizez că nu doresc nici o funcție de ministru sau altă funcție!", a scris liderul CJ Cluj, Alin Tişe, pe Facebook.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole