Antena 3 CNN Life Sănătate Lygia Alexandrescu, despre beneficiile cafelei pentru sănătate. Ce cantitate trebuie să consumăm zilnic

Lygia Alexandrescu, despre beneficiile cafelei pentru sănătate. Ce cantitate trebuie să consumăm zilnic

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 14:37 03 Noi 2021 Modificat la 14:39 03 Noi 2021

"Dacă vorbim despre cafea, cantitativ, ca să avem aşa o măsură, un espresso de exemplu de 30 ml cu care suntem cel mai obişnuiţi dimineaţa, undeva 50 miligrame de cofeină. Acest 50 mg de cofeină, pe tot parcursul zilei poate fi crescut până undeva la 150-200 miligrame.

Deci o cafea mare de 240-250 ml cât este standard, ar fi o doză de cofeină sigură. În momentul în care avem contraindicaţie medicală, sigur că atunci cafeaua este exclusă. 

Mai mult de 300 de miligrame de cofeină ar putea fi nocivă, în special gravidelor sau persoanelor care au diagnostic pancreatic, deci probleme ale pancreasului.

Dacă la începtul anilor '90 cofeina era considerată şi trecută chiar pe lista substanţelor cancerinogene, acum se pare că studiile recente arată că ea chiar are rol de protecţie, cofeina şi cafeaua în general împotriva bolilor neoplazice.

La fel, cafeaua e protectoare pentru bolile cardiovasculare, deci consumată în cantităţi limitată, sub 200 de miligrame de cofeină pe zi - şi aici trebuie să adaugăm şi ceaiul negru sau ceaiul verde dacă consumăm, sigur mai sunt băuturile pe bază de cola, care conţin şi ele cofeină, ciocolata, deci toate adunate, să nu depăşească 200 de miligrame. Şi atunci avem rol cardioprotector.

La fel, performanţa fizică. Sportivilor le recomandăm întotdeauna băuturile dulci, dar şi cu un pic de cofeină, în special în sporturile care necesită concentrare.

Categoric este bună şi la durerile de cap. Dacă renunţi la cafea ai acele dureri de cap. Practic e o formă de sevraj şi dacă vorbim de boli neurologice, la fel, cofeina are efect neuroprotector, are substanţe care ajută şi sistemul imun dar şi să prevenim boala Parkinson şi Alzheimer. Deci despre cofeină şi cafea învăţăm în fiecare zi", a precizat Lygia Alexandrescu, în exclusivitate la Antena 3.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole