Antena 3 CNN Politică Luptă la cuţite pentru funcţii de conducere în PSD

Luptă la cuţite pentru funcţii de conducere în PSD

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:47 03 Mar 2020 Modificat la 10:47 03 Mar 2020

Liderul interimar se teme că ar putea apărea un alt candidat pentru această funcţie din cauza neînţelegerilor privind echipa de prim-vicepreşedinţi. 

Potrivit unor surse de la vârful PSD, tensiunile sunt atât de mari în partid, încât Ciolacu se gândeşte să îşi schimbe întreaga echipă care a fost negociată iniţial.

Înainte cu două zile de data la care a fost stabilit iniţial congresul, 29 februarie, au avut loc discuţii aprinse într-o şedinţă care a avut loc la sediul central al PSD, între Marcel Ciolacu şi Mihai Tudose cu Claudiu Manda. 

Neînţelegerile au apărut în momentul în care "clubul de la Bruxelles", aşa cum numiţi Mihai Tudose, Claudiu Manda şi Dragoş Benea, au încercat să-şi impună oameni şi în celelalte funcţii de vicepreşedinţi, deşi înţelegerea iniţială a fost să candideze cu toţii în aceeaşi echipă: Marcel Ciolacu preşedinte, iar Tudose, Manda şi Benea să ocupe trei din cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinţi care urmau să fie scoase la bătaie la congresul PSD.

Ciolacu însă, potrivit unor surse, s-a supărat în momentul în care a văzut că Manda şi Tudose încearcă să-şi impună oameni în cele opt funcţii de vicepreşedinţi, astfel încât să poată să controleze majoritatea la nivelul conducerii PSD.

De altfel, acesta ar fi fost şi motivul pentru care Marcel Ciolacu a amânat congresul pentru o dată ulterioară, mai spun surse social-democrate. Ziua congresului urmează să fie stabilită azi.

Luptă la cuţite pentru funcţii de conducere în PSD

Etichete: Marcel Ciolacu
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole