Antena 3 CNN Actualitate Educație Luni începe școala. Ce sector din București are peste 20 de unități de învățământ reabilitate sau construite de la zero

Luni începe școala. Ce sector din București are peste 20 de unități de învățământ reabilitate sau construite de la zero

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 17:23 06 Sep 2024 Modificat la 17:26 06 Sep 2024

Investiţie în infrastructura școlară de peste jumătate de miliard de lei în Sectorul 6 din București. 16 şcoli şi grădiniţe au fost reabilitate, șase au fost construite de la zero, iar alte nouă unităţi de învăţământ sunt în lucru. Toate sunt clădiri "verzi", cu mobilier nou, dotate cu materiale didactice moderne.

În ultimii patru ani, Sectorul 6 a intrat într-un amplu program de reabilitare, consolidare şi modernizare a unităţilor de învăţământ.

16 sunt deja finalizate, 6 sunt în lucru şi alte 16 urmează. Şi de la zero se construiesc creşe, grădiniţe, corpuri de şcoală: 6 sunt finalizate şi la 3 se lucrează. Toate sunt clădiri "verzi", moderne, sigure, frumoase. Valoarea investiţiilor se ridică la peste jumătate de miliard de lei, din care 206 milioane provin din fonduri nerambursabile.

Luni, în prima zi de şcoală, mii de elevi şi preşcolari vor avea o surpriză

Se lucrează într-un ritm fără precedent la grădiniţele, şcolile şi liceele din Sectorul 6. Peste jumătate din cele 67 de unităţi de învăţământ din Sectorul 6 au fost, sunt sau urmează să intre în reabilitare şi consolidare. Nu mai trecuseră printr-un astfel de proces de zeci de ani sau poate niciodată. Rând pe rând, sunt transformate în clădiri eficiente energetic, cu dotări la standarde înalte, cu mobilier frumos, de calitate.

Cum nevoia e mare, alte unităţi de învăţământ se construiesc de la zero: în ultimii patru ani, au fost ridicate o creşă, o grădiniţă şi patru corpuri de şcoală, iar alte trei clădiri sunt în lucru.

Valoarea totală a investiţiilor din educaţie, în Sectorul 6, ajunge la 518 milioane de lei, din care 206 milioane au fost atraşi din fonduri nerambursabile. Spre exemplu, 83 de milioane de lei, bani prin PNRR, sunt folosiţi pentru dotarea şi echiparea cu mobilier nou, materiale didactice şi sportive a tuturor şcolilor şi grădiniţelor din Sectorul 6. Şcoala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica" a fost prima la care s-a livrat mobilierul. Până la finalul anului, va ajunge, rând pe rând, la toate unităţile de învăţământ.

Grădiniţele 208 şi 230, proaspăt reabilitate, precum şi noile corpuri de la Şcolile 197 şi 193 Orizont îşi vor deschide luni, 9 septembrie, porţile pentru copii. Sunt unicat, au un design inedit, mobilier nou, inclusiv curţile au fost amenajate de ADPDU Sector 6.

Pe parcursul lucrărilor, la şcolile aflate în reabilitare, elevii vor învăţa fie în corpurile de clădiri nou construite, fie în unităţi modulare. Acestea arată ca nişte săli de clasă obişnuite, au băi, aparate de aer condiţionat, căldură pe timp de iarnă şi toate dotările necesare.

Unităţi de învăţământ reabilitate şi modernizate

Au fost finalizate:

1. Grădiniţa 208
2. Grădiniţa 230
3. Grădiniţa "Paradisul Piticilor"
4. Şcoala profesională specială pentru deficienţi de auz "Sfânta Maria"
5. Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu"
6. Colegiul Tehnic "Petru Maior"
7. Şcoala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica"
8. Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi"
9. Colegiul economic "Costin C. Kiriţescu"
10. Şcoala Gimnazială "Adrian Păunescu"
11. Şcoala Gimnazială "Sfântul Andrei"
12. Şcoala Gimnazială Nr. 197
13. Şcoala Gimnazială "Sfinţii Constantin şi Elena"
14. Şcoala Gimnazială Nr. 59
15. Şcoala Gimnazială Nr. 169
16. Şcoala Gimnazială "Sfânta Treime"

Sunt în curs de reabilitare:

1. Grădiniţa nr. 274 (vechiul corp)
2. Grădiniţa Nr. 170
3. Grădiniţa de la Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu"
4. Şcoala Gimnazială Nr. 117
5. Şcoala Gimnazială Nr. 309
6. Liceul Tehnologic "Petru Poni"

Urmează să intre în reabilitare şi consolidare:

1. Grădiniţa Nr. 229
2. Grădiniţa Nr. 246
3. Grădiniţa Nr. 40
4. Grădiniţa Spiriduşii
5. Grădiniţa Nr. 250
6. Şcoala Gimnazială "Constantin Brâncuşi"
7. Şcoala Gimnazială 142
8. Şcoala Gimnazială 153
9. Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu"
10. Colegiul Tehnic Iuliu Maniu
11. Grădiniţa Prichindel
12. Colegiul Naţional Grigore Moisil (se reconstruieşte)
13. Liceul Tehnologic "Sf. Antim Ivireanu"
14. Şcoala 167
15. Şcoala 168 (se reconstruieşte)
16. PTTR - Gheorghe Airinei (se reconstruieşte)

Toate viitoarele lucrări vor fi realizate prin fonduri nerambursabile, la care am aplicat deja. Primele zece vor fi finanţate prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS), restul prin PNRR "Şcoli verzi", prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov, prin Agenţia Fondului pentru Mediu şi prin Ministerul Educaţiei şi Banca Mondială.

Unităţi de învăţământ construite de la zero

În ultimii trei ani, au fost finalizate şi date în folosinţă:

1. O creşă pe Str. Ruşeţu - prima construită în ultimii 46 de ani, în Sectorul 6;
2. Grădiniţa Nr. 274 (corp nou);
3. Corp nou la Şcoala "Sfântul Andrei";
4. Corp nou la Şcoala Nr. 117;
5. Corp nou la Şcoala Nr. 193 Orizont;
6. Corp nou şi sală de sport la Şcoala 197.

Sunt în lucru, în diferite stadii:

1. Grădiniţa ANL Brâncuşi;
2. Grădiniţă în incinta Şcolii "Sf. Constantin şi Elena";
3. Corp nou la Şcoala Nr. 156.

În Sectorul 6, în anul şcolar 2024-2025, sunt înscrişi aproape 44.000 de elevi.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole