La catolici, spun teologii, Sfânta Treime e sărbătorită în prima Duminică după Rusalii. În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de după Rusalii este numită Lunea Sfântului Duh, ca în Penticostar. La sinodul II ecumenic, ţinut în anul 381 la Constantinopol, a fost respinsă învăţătura lui Macedonie, care afirmă că Sfântul Duh este o „creatură“. Aici s-au alcătuit celelalte articole din Crez şi s-a mărturisit că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi "este împreuna cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit".
Există obiceiul ca de Rusalii să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor. Credinţa populară spune că în noapte de Rusalii nu este bine să dormi sub cerul liber sau să te duci la fântână, deoarece poţi să cazi pradă farmecelor acestor făpturi, în caz că le surprinzi dansul (Hora Ielelor).
Se dansa jocul Căluşarilor “Sărbătoarea de Rusalii era calculată prin însumarea la Duminica Paştelui a unui număr de 50 de zile(Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Banat) sau 51 de zile(Moldova) şi dura 3 zile (Moldova, Transilvania), 7 zile(Muntenia şi Oltenia) şi 8 zile (Banat)”, spun specialiştii de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa. Numeroase obiceiuri şi ceremonii populau întreaga săptămână a Rusaliilor. De exemplu, în Muntenia, Moldova şi Oltenia se împodobeau porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop şi stejar şi se dansa Jocul Căluşarilor.
sursa: adevarul.ro.