În noaptea de 18 august vom asista la două fenomene astronomice speciale – va fi lună plină și eclipsă de lună, în același timp. Acest moment unic se va putea vedea doar parțial pe cer, însă efectele sale vor fi simțite din plin de anumiți nativi ai zodiacului. Iată care sunt zodiile care vor fi afectate și la ce se pot aștepta!
Ce zodii sunt influențate de luna plină și de eclipsa de lună din 18 august
Într-o anumită măsură, cu toții vom simți efectele acestor fenomene puternice, din punct de vedere al încărcăturii energetice. Totuși, pentru anumiți nativi ai zodiacului, schimbările vor fi cu adevărat importante.
Racii sunt sensibili atunci când vine vorba de lună plină, dar pentru că de data aceasta în ecuație intră și o eclipsă, efectele vor fi cu atât mai puternice. Mulți raci vor deveni irascibili, se vor certa cu oamenii din jur, cu partenerii de cuplu, cu familia, cu colegii. Alții vor trece de la agonie la extaz și vor avea stări ciudate, vor fi bucuroși și triști în același timp sau la intervale de timp foarte scurte.
Nativii lei vor deveni în următoarele zile atât de siguri pe ei, încât nu le va mai păsa de nimeni și de nimic. Ar putea răni oamenii dragi din jurul lor cu această atitudine, la fel de bine cum și-ar putea face rău chiar lor înșiși, fără să-și dea seama de asta.
Vărsătorii vor fi și mai sensibili
Continuarea, pe unica.ro.