Antena 3 CNN Actualitate Hristos a Înviat! Creștinii ortodocși și cei greco-catolici celebreză Învierea Domnului VIDEO

Hristos a Înviat! Creștinii ortodocși și cei greco-catolici celebreză Învierea Domnului VIDEO

S.T.
3 minute de citit Publicat la 18:44 07 Apr 2018 Modificat la 18:44 07 Apr 2018

Credincioşi ortodocși din întreaga lume și cei greco-catolici sărbătoresc Învierea Mântuitorului. Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii îi găseşte pe români cu masa plină de cozonaci, ouă roşii, pască şi alte bunătăţi tradiţionale.

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă în România, sâmbătă seară, cu un avion special, pe Aeroportul "Henri Coandă" din Capitală.

Sâmbătă seară, milioane de credincioşi au participat la slujbe religioase dedicate Învierii Domnului.

Oamenii au ieşit cu mic cu mare la biserică pentru a lua lumină şi au ascultat vestirea învierii lui Hristos cu lumânările aprinse.

 

 

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

"Dorim să aveţi sărbători cu bucurie, Sfintele Paşti să le petreceţi în Lumina acestei Strălucite Sărbători şi să urmăm un îndemn pe care Sfinţii Părinţi ni-l pun în faţă în aceste zile şi anume în Ziua Învierii să ne luminăm cu prăsnuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm; să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm pe toate pentru Înviere. Hristos a Înviat şi La Mulţi Ani!", a urat Timotei Prahoveanul, la sosirea pe aeroport.


Arhiepiscopul a menţionat că delegaţia BOR a fost primită de Teofil al III-lea al Ierusalimului şi al întregii Palestine, care a transmis un mesaj de binecuvântare şi un salut de multă bucurie pentru Patriarhul Daniel şi credincioşilor români.

El a mai declarat că la Ierusalim au fost prezenţi foarte mulţi români. "Români din ţară şi români din Diaspora, români aflaţi în Israel, elevi, studenţi şi muncitori, cei din diferite ţări ale Europei şi chiar de dincolo de Ocean. Foarte mulţi români care vin, asemenea credincioşilor din vremea Mântuitorului, venind de departe pentru a fi prezenţi la Sărbătoarea Sfintelor Paşti sau la Marile Sărbători care-i aduceau aproape de Templul din Ierusalim, care era, de fapt, centrul vieţii religioase a poporului ales", a spus arhiepiscopul.

Din delegaţia Patriarhiei Române au făcut parte: arhim. Nectarie Şofelea, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, arhim. David Petrovici, exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi arhim. Policarp Chiţulescu; pr. Ioan Dragomir; pr. Ştefan Ababei; pr. Cezar Antonio Dumitraşcu, consilieri patriarhali.

Patriarhul Daniel va oferi Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere oficiată la Catedrala patriarhală, de la ora 24,00.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Satu Mare, Suceava, iar un elicopter va duce Lumina Învierii la Constanţa.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a coborât, sâmbătă, în jurul orei 14,15, fiind împărţită apoi credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.

***

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole