Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban: Trebuie să gândim un mecanism de finanţare, ca primarii să nu mai stea cu mâna întinsă la Guvern

Ludovic Orban: Trebuie să gândim un mecanism de finanţare, ca primarii să nu mai stea cu mâna întinsă la Guvern

1 minut de citit Publicat la 15:23 25 Noi 2017 Modificat la 15:23 25 Noi 2017

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, consideră necesară gândirea unui mecanism de finanţare a comunităţilor locale care să îi ferească pe primari şi pe aleşii locali 'să mai fie umiliţi' atunci când cer bani de la Guvern pentru proiectele de dezvoltare ale unei localităţi. 

Prezent sâmbătă la Cluj, unde a participat la Congresul pentru desemnarea noilor membri care vor face parte din Liga Aleşilor Locali ai PNL, Orban a spus că trebuie depăşită metoda în care banii necesari pentru dezvoltarea unei comunităţi stau 'în pixul' unei anumite persoane din conducerea centrală. 

"Trebuie să gândim, până la urmă, un mecanism de finanţare în care comunităţile locale, primarii, aleşii locali să nu mai trebuiască să stea cu mâna întinsă la Guvern, să poată avea cu adevărat resursele necesare. Iar dacă nu au resursele necesare, vă spun sincer, nu mi se pare normal ca banii cetăţenilor români, plătiţi din taxe şi impozite, care sunt destinaţi susţinerii proiectelor de investiţii în comunităţile locale, să stea în pixul unuia precum Paul Stănescu, sau cum era înainte, mâna dreaptă a lui Dragnea, şi care să îi distribuie efectiv cum vor muşchii lor. Vremea în care 'banii stau în pixul meu', de pe vremea lui Năstase, trebuie să înceteze", a spus liderul liberal. 

Acesta consideră că şi fondurile destinate dezvoltării locale pot fi alocate pe un principiul asemănător celui prin care se acordă finanţări europene. 

"Trebuie să identificăm mecanisme obiective, exact ca pe fondurile europene, în care primarii şi autorităţile locale să nu mai fie umilite atunci când solicită finanţare pentru proiecte care sunt în beneficiul comunităţilor. Toate lucrurile acestea sunt în beneficiul cetăţeanului", a spus Orban. 
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole