Președintele formațiunii Forța Dreptei, Ludovic Orban, a salutat excluderea din alegerile prezidențiale a Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, în urma unei decizii luate, sâmbătă, de Curtea Constituțională.
CCR a analizat două contestații depuse la adresa Dianei Șoșoacă și a decis, cu majoritate de voturi, înlăturarea acesteia din competiția pentru cea mai înaltă funcție în stat. Hotărârea este definitivă și fără cale de atac.
În paralel, CCR a validat, tot sâmbătă, mai multe candidaturi prezidențiale, inclusiv pe aceea a fostului premier și lider liberal Ludovic Orban. Decizia CCR în ceea ce-l privește pe Orban va fi luată, duminică, în discuție de Biroul Electoral Central.
Poziția exprimată de Orban în cazul excluderii Dianei Șoșoacă este în contrast cu a celorlalți lideri politici cu vizibilitate.
În vreme ce USR și PNL au acuzat PSD că a făcut demersuri pentru a-i "netezi" calea lui George Simion pentru intrarea în turul II alături de Marcel Ciolacu, PSD, la rândul său, a cerut CCR să explice rapid motivele pentru care Dianei Șoșoacă i-a fost interzis să candideze.
"Sperăm că CCR a avut motive temeinice să ia o astfel de decizie, iar argumentele prezentate vor fi puternice”, a transmis PSD printr-un comunicat de presă.
Ludovic Orban: "Nu voi vărsa nicio lacrimă"
Președintele formațiunii Forța Dreptei nu și-a ascuns, însă, satisfacția față de decizia CCR.
"Nu! Nu voi vărsa nicio lacrimă. Nici măcar de crocodil, așa cum au vărsat cei care privesc cu jind şi ipocrizie la voturile ei, pentru dispariția lui Șoșoacă din cursa prezidențială.
Șoșoacă este goarna principală a propagandei rusești în România, parte a 'coloanei a cincea' care acționează în țara noastră în numele regimului criminal Putin, promotorul scoaterii României din spațiul democrațiilor liberale şi alinierii la blocul regimurilor dictatoriale. Este un pericol real la adresa democrației din România", a scris Orban, duminică, pe Facebook.
El a adăugat că, dacă va ajunge președintele României, va face o reformă a Curții Constituționale, reformă pe care o consideră obligatorie.
"Cât despre CCR şi PSD, rămâne cum am stabilit. Este obligatorie o reformă a Curții Constituționale, pe care o voi face după ce voi ajunge președinte. PSD este un partid care acționează ca o caracatiță care se încolăcește în jurul tuturor instituțiilor democratice ale statului, transformându-le în anexe ale partidului stat.
PSD trebuie bătut, atât în alegerile prezidențiale, cât şi în alegerile parlamentare. Şi sunt convins că din ce în ce mai mulți români înțeleg asta.
P.S. Sunt ridicoli 'tovarășii de drum ai PSD', în încercarea lor de a arăta ce pericol este PSD pentru democrație. Păi, nu sunt ei principalii vinovați pentru readucerea la putere a PSD?", a scris Orban.
Nu! Nu voi vărsa nicio lacrimă. Nici măcar de crocodil, așa cum au vărsat cei care privesc cu jind și ipocrizie la...
Publicată de Ludovic Orban pe Duminică, 6 octombrie 2024
Șoșoacă: CCR nu poate lua în considerare articole de presă sau opinii jurnalistice--
Diana Șoșoacă, la rândul ei, a declarat că "absolut toate condițiile" au fost îndeplinite pentru depunerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale.
"Absolut toate condițiile au fost îndeplinite. Curtea Constituțională nu poate lua în considerare articole de presă sau opinii jurnalistice sau politice! Nu poate lua în considerare decât eventuale decizii definitive ale instantelor de judecată, dacă există!
În rest, trebuie să verifice, din punct de vedere constituțional, îndeplinirea condiţiilor: cetățenie română, domiciliul în România, decizii de interdicție a candidaturii şi condamnări, ceea ce nu este cazul. Vă amintesc că neconstituționala CCR a menționat opinii jurnalistice şi politice ca motiv de respingere, ceea ce încalcă Constituţia României și (jurisprudența) CEDO. Semnăturile nu pot fi verificate decât de procurori şi trebuie proces.
Procedura necitării (Șoșoacă nu a fost citată la comunicarea deciziei CCR, n.r.) este una neconstituțională. Este obligatorie (citarea) când ai dovezi depuse împotriva unui candidat, pentru a se respecta dreptul la apărare al cetățeanului", a transmis lidera S.O.S. România într-un comunicat de presă.
Curtea Constituțională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestațiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Șoșoacă la alegerile prezidențiale.