„Echilibrul care trebuie să asigure coerența grupurilor parlamentare prin reprezentarea tuturor tendințelor din partid a fost rupt printr-un demers care seamănă cu o epurare pe motiv de susținere politică pentru mine.
Victoria de azi a lui Cîțu arată că cei care-l sflătuiesc pe premier nu înțeleg cum funcționează grupurile parlamentare și cum poate fi asigurată coeziunea și acțiunea unitară a grupurilor palamentare.
Pentru mine, azi e o zi în care cei care s-au grăbit să câștige niște funcții au afectat foarte mulți colegi.
Existența acestui echilibru reclamă mereu o discuție, o negociere și nu o încercare de a acapara toate pozițiile, o încercre de a elimina din orice funcție de reprezentare colegi care sunt alături de mine în competiția pentru congres. Voturile de azi nu vor afecta compania. Îmi duc în continuare campania cu aceeași hotărâre și dedicare pentru PNL”, a declarat Ludovic Orban.
Deputatul Florin Roman a câștigat poziția de vicepreședinte la Cameră, învingându-l astfel pe Laurențiu Leoreanu, un susținător al lui Ludovic Orban. La Senat, un alt susținător al lui Orban, Virgil Guran, a pierdut funcția în fața lui Daniel Fenechiu.