Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban, reacție după înfrângerea la CCR: „Așa Curte, așa decizii”

Ludovic Orban, reacție după înfrângerea la CCR: „Așa Curte, așa decizii”

1 minut de citit Publicat la 15:57 29 Ian 2020 Modificat la 15:57 29 Ian 2020

„Așa Curte, așa decizii. Înseamnă că prin această decizie (de admitere a neconstituționalității asumării - n.r), CCR nu vrea și nu e de acord cu ceea ce a vrut Guvernul, anume copiii, în special copiii din familii sărace să paotă să se ducă la școală cu naveta cu transportul public subvenționat. Asta e decizia Curții de astăzi. Adică prin decizia Curții, se adoptă poziția PSD, care PSD-și dorește ca elevii să nu mai ajungă la școală. De asemenea, prelungirea licențelor pentru firme care pun în pericol siguranța cetățenilor până la calendele grecești, asta înseamnă OUG 51”, a declarat premierul Ludovic Orban despre hotărârea CCR.

Prim-ministrul a mai precizat că obiectivul Guvernului a fost acela de a soluţiona situaţii concrete "care afectează negativ viaţa cetăţenilor", menţionând că CCR putea să ţină cont de varianta aleasă de Guvern.

Citește Și Ludovic Orban, despre moțiunea de cenzură a PSD: O aștept cu indiferență

„Obiectivul nostru a fost acela de a soluţiona situaţii concrete care există şi care afectează negativ viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, a elevilor care fac naveta când se duc la şcoală şi care, practic, în urma ordonanţei 51 nu au mai putut beneficia de subvenţia la care aveau dreptul şi de asemenea de a rezolva siguranţa şi calitatea transportului public prin declanşarea licitaţiilor, astfel încât să nu mai menţinem companiile care ţin hârburi în circulaţie şi care pun în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor români. Curtea putea să ţină cont de varianta aleasă de Guvern. Ce ar fi vrut, Ordonanţa 51 era constituţională? Reglementarea s-a făcut prin ordonanţă de urgenţă. Nu avea niciun fel de motivaţie pentru urgenţă. În schimb, legea de angajare a răspunderii prin care ne-am prezentat în faţa Parlamentului, am dat dreptul parlamentarilor să dea amendamente, ne-am supus riscului moţiunii de cenzură, nu e constituţională?", a mai arătat Ludovic Orban.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. 

Citește Și Sesizarea PSD pe proiectul asumat de Guvern privind abrogarea OUG51, discutat miercuri la CCR

Ludovic Orban, reacție după înfrângerea la CCR: „Așa Curte, așa decizii”

Etichete: Ludovic Orban CCR
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole