Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban primește „nota de plată” pentru votul de învestitură din 4 noiembrie. Negocieri la sânge cu ALDE și PMP

Ludovic Orban primește „nota de plată” pentru votul de învestitură din 4 noiembrie. Negocieri la sânge cu ALDE și PMP

<1 minut de citit Publicat la 11:18 04 Dec 2019 Modificat la 11:18 04 Dec 2019

Ludovic Orban este invitat să-și “achite” datoriile politice pe care și le-a făcut odată cu primirea sprijinului celorlalte formațiuni politice din Parlament, la momentul învestirii Guvernului PNL, scrie Jurnalul.ro.

Potrivit unor surse politice, atât ALDE, cât și PMP, formațiunea lui Traian Băsescu, poartă în această perioadă negocieri cu PNL în vederea “ungerii” propriilor oameni în funcții guvernamentale la nivel central sau local. Este vorba despre funcții de secretari de stat, șefi de autorități, agenții sau deconcentrate, în consilii de administrație ale unor companii cu capital de stat sau chiar în funcții de prefecți și de subprefecți.

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu ar fi solicitat cinci posturi de prefect și poziții în conducerea unor companii din domeniul energetic, la care se adaugă locuri în consiliile de administrație.

PMP vrea, conform acelorași surse, trei funcții de prefect, opt de secretari de stat și șefia a două autorități şi trei agenții de stat.

 

Etichete: Orban
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole